Un grup de persoane au fost reţinute fiind acuzate de falsificarea unei diplome de bacalaureat.
Infracţiunea a fost depistată în cadrul unui control la biroul Comisiei de admitere la studii în instituţiile de învătămînt din România, amplasat în incinta unei universităţi din municipiul Balţi.
Conform datelor operative obţinute de angajatii Direcţiei Investigare a Fraudelor a Departamentului Poliţie a MAI, directorul şcolii feroviare din municipiul Balţi a falsificat diploma unei tinere absolvente, care dorea să mearga la studii în statul vecin. Tînăra a transmis 1 000 Euro funcţionarului prin intermediul prietenului sau, care este şi autorul acestei initiaţive. Solicitanta a susţinut examenele la BAC pe note de 6, 7 și 8, dar urmare a „tranzactiei” făcute, în diploma de studii ea avea doar note de 10.
Actualmente toţi trei sînt cercetaţi penal pentru „Confecţionarea şi comercializarea documentelor oficiale false” conform art. 361 alin. 2, Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă vina suspecţilor va fi demonstrată ei riscă amenda în mărime de la 4 000 la 12 000 lei, sau închisoare pe un termen de pînă la 5 ani.