O cățelușă pitbull din Massachusetts, SUA, a devenit eroină după ce i-a salvat viața stăpânei ei, căzută pe șinele de tren. Femeia, aflată sub influența alcoolului, se prăbușise chiar când se apropia un tren, iar cățelușa, Lilly, a tras-o spre siguranță cu dinții.
Din păcate, cățelușa nu a avut suficient timp să se dea din calea trenului și a fost lovită grav. A avut pelvisul fracturat și a trebuit să i se amputeze o lăbuță, dar doctorul ei spune că va putea merge din nou, conform ABC News.
Lilly a fost salvată acum trei ani de la un adăpost pentru câini și a fost făcută cadou femeii de către fiul ei pentru a o ajuta să treacă peste depresia și problemele cu alcoolul cu care se luptă de ani de zile.
