O altă față a orașelor europene – cerșetori,parcări pe trotuar și bănci armonioase (Foto)

oras

Egoismul omenesc îl programează pe individ astfel încât acesta să ințeleagă doar ceea ce vrea să inteleagă, să audă ceea ce vrea să audă si să vadă ceea ce vrea să vadă. Peste toate acestea, apartenenta mioritica îl face pe moldovean să mai fie și nemulțămitor de ce are, admirând mereu capra vecinului.

Asa se face că moldovenii apreciază unele lucruri straine intenționat pentru a descalifica ceea ce au langă ei, pasarea din mâna lor. Acesta este și cazul celor care vizitează europa, revenind cu impresii din lucrurile care se vad.
Vedeti mai jos lucrurile care nu se vad

o alta fata a europei (1)

Orașele perfecte nu există, oriunde în lume veți surprinde o imagine a unui automobil parcat neregulamentar, a unui gazon în stare deplorabilă, sau a unui cerșetor ce doarme buștean ziua în amiaza mare în centrul unui oraș european, la umbra unui monument de o importanță istorică.

o alta fata a europei (2)

Semnele de circulație pot fi întîlnite la fel sub un unghi înclinat.

o alta fata a europei (3)

Semnul de circulație, oprire interzisă cu un panou adițional scris de mînă.

o alta fata a europei (4)

Europenii la fel parchează pe trotuar, de altfel ca și unii șoferi moldoveni.

o alta fata a europei (5)

La fel și parcarile pe gazon nu sunt o raritate în orașele europene.

o alta fata a europei (6)

Iarba nu este îngrijită și o balustradă ruginită.

o alta fata a europei (7)

O cărare noroioasă îngrădită de un gard metalic. 

o alta fata a europei (8)

o alta fata a europei (9)

Un cerceșetor se bronzează lîngă gară.

o alta fata a europei (10)

o alta fata a europei (11)

Aceleași cabine- WC ca și in Chișinău.

o alta fata a europei (12)

O trecere subterană în stare deplorabilă.

o alta fata a europei (13)

Aleea pavată din fața primăriei din Hamburg. Locurile unde piatra lipsește sunt acoperite cu asfalt.

o alta fata a europei (14)

o alta fata a europei (15)

Drumurile pavate sunt montate manual, fara careva utilaje moderne.

o alta fata a europei (16)

Băncile din spațiile publice sunt la fel de armonioase ca ale noastre. 

o alta fata a europei (17)

Parcările pe trotuar, un lucru care nu prea deranjează europenii.

o alta fata a europei (18)

Lacul Inner Alster ,un loc preferat de locuitorii din Hamburg. 

Chiar dacă nu toate sunt cum ar trebui, germanii au o altă percepere față de locul său natal. Localnicii își iubesc orașul așa cum este, ba chiar este un oraș destul de frumos și armonios. Hamburg este pe poziția 7 în clasamentul celor mai mari orașe din Europa, sunt orașe mult mai curate și îngrijite și nimeni nu pune la îndoială acest fapt, însă atitudinea localnicilor creează o senzație de confort chiar dacă nu toate sunt la nivelul dorit.

      Articole recomandate