– Și mai departe, ce-o să fie?
– Nu știu. Știe cineva, vreodată?
Important e acum să nu te îndoiești de tine. Și să încerci să nu te gândești deloc la asta. Pentru că iar o să pui gândurile în două palme, măsurând idei și vise.
„În dreapta sau în stânga? Unde-i adevărul? Care palmă-i mai grea? Care știe cel mai bine?”
Adevărul tău cel adevărat te-a străfulgerat într-o fracțiune de secundă și atunci ai aflat. De-atunci ai știut.
Numai că negi, alungi bâzâitul surd al realității. Aștepți un nou semn, un nou feeling, o nouă șansă, un nou fulger care să anuleze adevărul pe care-l inspiri și expiri cu teamă.
Gândurile astea, cu viteza lor-lumină… Acum sunt la tine în cap, acum sunt undeva într-un viitor imposibil. Apoi te duc cu ani în urmă, scuturând de praf amintiri care acum par să zâmbească… Apoi se așează în palmă și, păcălit, încerci să-ți măsori șansele…
„În dreapta sau în stânga? Unde-i adevărul?”
Gândesc mult, așa mi-i firea.
Gândesc când ascult. Când semnez. În fiecare seară, înainte de somn. Când aștept. Gândesc prea mult…
Nu gândesc când strâng la piept. Când mă trezesc dimineața. Când … nu trebuie să gândesc. Când nu trebuie să pun gânduri în palme, măsurând idei și vise…
Nu știu ce-o să fie mai departe. Știe cineva, vreodată?
