În viitorul apropiat, nopţile citadine ar putea căpăta un farmec aparte, graţie unei invenţii care va aduce lumina în parcuri şi nu numai: a fost creată prima alee fosforescentă din lume.
Ideea îi aparţine unei firme din Marea Britanie, care şi-a propus să identifice o soluţie pentru diminuarea cheltuielilor municipalităţii, cu iluminatul stradal, dând astfel viaţă unui nou produs: „Startpath”.
Graţie acestui proiect, trotuarele din Christ’s Pieces, Cambridge, au fost acoperite cu o soluţie specială, impermeabilă, care are proprietatea de a absorbi lumina soarelui în timpul zilei, pentru ca pe timp de noapte, să o reflecte, asemenea unei suprafeţe fosforescente, iluminând bine întreaga zonă.
Ideea este cu atât mai interesantă, cu cât poate fi aplicată la nivelul oricarui tip de paviment, pentru a asigura iluminarea pe timp de noapte, a zonelor greu accesibile, în care instalaţiile electrice sunt dificil de amplasat şi nu numai.
„În afară de frumuseţe şi economisire, soluţia mai prezintă şi avantajul conservării caracterului istoric al unor spaţii deschise, aflate în imediata vecinătate a clădirilor-monument, astfel încât să nu se ştirbească farmecul lor, imprimat de constructorii de odinioară”, a declarat Andrea Reiner, din partea administraţiei locale.
Roxana Iorgulescu
