Pe fondul crizei economice accentuate, care a afectat lumea întreagă, moldovencele par să fi descoperit, la rândul lor, secretele unei afaceri profitabile, graţie valului de solicitări externe: mama surogat.
Închirierea uterului tinde să se transforme într-o practică tot mai des întâlnită, iar preferinţele celor interesaţi, se îndreaptă cu insistenţă spre mamele din Republica Moldova, care par să întrunească toate calităţile necesare pentru a da naştere bebeluşului ideal.
La nivelul site-ului Surrogate Mother, regăsim de pildă, cinci disponibilităţi, atât pentru mame-surogat, cât şi pentru donatori de spermă – toţi ofertanţii declarându-se în perfectă stare de sănătate, tineri şi gata de „aventură”. Dar acesta nu este singurul site dedicat.
Atât din Occident, unde moda familiilor gay prinde tot mai mult teren, cât şi din China, unde miliardarii nu ezită să „comande” trăsături europene pentru viitorii lor moştenitori, solicitările se abat în valuri tot mai energice, către moldovencele noastre.
Bebeluşii transformaţi în marfă
Portofelele bine garnisite ale unor cupluri înscrise pe listele familiilor care-şi doresc cu disperare un copil, permit mai nou, completarea unor câmpuri editabile, cu preferinţele referitoare la tipologia uterului de inchiriat.
Paradoxul unui astfel de business în continuă expansiune, aproape că nu mai surprinde pe nimeni – mai devreme sau mai târziu, pătrunderea sa şi pe plaiurile noastre, era ca inevitabilă.
Bebeluşii, transformaţi în marfă, reprezintă în aceste cazuri, tranzacţia ideală pentru firmele de intermediere: banii curg, profiturile sunt uriaşe, mamelor-surogat li se scot ochii cu sume derizorii şi cu promisiunea acordării de asistenţă fără cusur, iar „marfa” nu presupune acordarea de garanţie sau rambursarea preţului în cazul unei „funcţionări necorespunzătoare”.
Reacţiile pe plan local
Deşi mamele-surogat din ţara noastră sunt bombardate de cereri, pe fondul solicitărilor unor parametrii predefiniţi, căutaţi pe piaţa „serviciilor reproductive”, subiectul este tratat cu o anumită doză de discreţie pe plan local.
Presa nu prea aduce în prim-plan chestiunea, iar problemele financiare care afectează multe familii din Moldova, împing femeile tinere să apeleze la astfel de practici, pentru a diminua, fie şi măcar în parte, presiunea dificultăţilor de zi cu zi.
Unica instituţie care n-a ezitat să condamne răspicat acest business înfloritor, pare să fie Mitropolia Moldovei.
„Taina naşterii unui om se transformă într-o simplă operaţiune de vânzare-cumpărare, eclipsând astfel însăsi căsătoria în sine, binecuvantată de Dumnezeu, întemeiată pe dragoste şi fidelitate”, scrie IPN, citând un comunicat de presă al Mitropoliei.
Cât costă „să vină barza”
Anunţuri de tipul „Caut mamă purtătoare, tânără, sănătoasă, între 25 şi 32 de ani”, nu mai reprezintă o noutate.
Târguiala are loc în regim privat, iar preţurile pot varia, în funcţie de abilităţile negociatoriale ale părţilor, de la câteva mii, la câteva zeci de mii de euro.
Şi uite-aşa „vine barza”. Dar nu la tânăra mamă, ci la plătitorul ei.
Roxana Iorgulescu
