Moldoveanul care i-a cucerit pe români. O interpretare de excepție la X-Factor România (Video)

alex

6 octombrie este ziua cînd Show-ul românesc X-Factor România s-a bucurat de încă o interpretare perfectă. Alexandru Mațaev, un tînăr originar din Republica Moldova, a cucerit pe toată lumea în seara de ieri, interpretînd piesa ‘’I Don’t Wanna Miss a Thing’’ de Aerosmith.

Juriul, format din Dan Bittman, Delia şi Cheloo, a fost suprins de calităţile vocale ale tînărului, Alex obţinînd pe loc trei de ’’DA’’. Cheloo a declarat că aceasta este cea mai bună interpretare a piesei pe care a auzit-o vreodată, cu excepţia originalului, iar Delia chiar a adăugat la sfîrşit un ’’Te Iubesc’’ sincer. Alexandru Maţaev locuieşte de ceva timp la Kiev. Cîntă de mic, şi spune că muzica este ceea cu ce se ocupă şi ce îl reprezintă.

Alexandru a devenit cunoscut după ce a participat şi cîştigat a 3-a ediție a concursului ’’Fabrica de Staruri’’ din Republica Moldova. A plecat apoi în Ucraina, pentru a deveni celebru. În septembrie a revenit în Moldova, lansînd o melodie compoziție proprie, ’’Ciornoe-Beloe’’.

La X-Factor tînărul a trecut mai departe. Să-i ținem pumnii!

Vitali Cipileaga

      Articole recomandate