Mobilier Epidermic – O colecție bizară, semnată Jessica Harrison (Foto)

Ne-am obișnuit să utilizăm sau să ne înconjurăm fără probleme, cu obiecte realizate sau decorate cu piele de animale, începând de la o banală pereche de pantofi și sfârșind cu cele mai pretențioase modele de valize sau fotolii.

Mobilierul Epidermic” realizat de Jessica Harrison (1982), constituie însă o categorie cu totul și cu totul aparte de articole, care sugerează reproducerea unor obiecte de mobilier plămădit în mod bizar, din piele umană.

Pe cât de stranie ideea artistei de a apela la o astfel de formulă pentru a crea miniaturi cu aspect de scaune, fotolii, canapele sau alte obiecte de decorațiuni interioare, la fabricarea carora pare să fi fost utilizată piele de om, pe atât de puternic este impactul vizual al acestora.

Similitudinea dintre epiderma umană și aspectul materialului din care au fost confecționate aceste obiecte este atât de mare, încât efectul provocat de vederea lor, devine aproape cutremurător.

Relația dintre spațiile exterioare corpului nostru și cele mai profunde trăiri născute la interior, cunoaște un prag special, constituit din ceea ce ne-am obișnuit să numim „piele”, dar care, dintr-o anumită perspectivă, reprezintă mult mai mult decât un înveliș – e suficientă o simplă atingere, pentru a percepe senzații deosebite, pentru a genera gânduri imprevizibile, pentru a determina o anumită semnificație a privirii”, explică artista ideea care s-a aflat la baza acestui proiect inedit.

 

F5

F1

F2

F3

F4

Roxana Iorgulescu 

      Articole recomandate