Ministrul Educaţiei: Temele pentru acasă sunt exagerate

1

Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, consideră că temele pe care profesorii le dau elevilor pentru a fi efectuate acasă, sunt exagerate, solicitând peste măsură capacităţile copiilor.

Într-o emisiune transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 1, Maia Sandu a afirmat că este absolut necesar să se revizuiască planul de învăţământ pentru anul 2014, întrucât este mult prea încărcat.

Mai mult decât atât: ministrul educaţiei a ţinut să sublinieze că, „pe lângă revizuirea curriculei, vor avea loc şi cursuri de instruire a profesorilor pentru ca aceştia să-şi schimbe atitudinea şi viziunea asupra studiilor”.

Se preconizează ca Noul Cod al Educaţiei să fie aprobat până în primavara anului viitor, reducând orele suplimentare şi introducând şi alte schimbări interesante în acest context.

Codul va stabili de pildă, restricţii în ceea ce priveşte susţinerea orelor suplimentare de către profesori cu proprii elevi, ci numai cu elevii din clase ce nu le aparţin.

Codul Educaţiei prevede, de asemenea, majorarea numărului disciplinelor opţionale şi reducerea celor de bază, dar este greu de făcut acest lucru în şcolile foarte mici unde şi profesorii sunt puţini”, a precizat ministrul.

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate