Mihai Amihălăchioaie – un dirijor, definind patriotismul

Mihai Amihălăchioaie este maestru în artă şi dirijor al Orchestrei de Muzică Populară „Busuioc Moldovenesc” – un nume de referinţă în peisajul cultural naţional contemporan şi un artist desăvârşit.

Ca membru al unei naţiuni ce se poate mândri cu valori culturale nepreţuite, maestrul nu se sfieşte să definească adevăratul patriotism, ca drept o componentă activă a trăsăturilor moldoveanului cu inima înflăcărată de dorinţa de a contribui la prestigiul propriei ţări, relatează IPN.

Născut la 23 februarie 1961 în Cernăuţi, Mihai Amihălăchioaie a absolvit cursurile Conservatorului de Stat „G.Musicescu” în 1985 şi Universitatea de Stat a Artelor la specialitatea  dirijat simfonic şi de operă, în 1997.

Astăzi este una din cele mai prestigioase figuri artistice a Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău şi colaborează cu Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova, Orchestra Simfonică a Companiei TeleRadio-Moldova şi cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Luchevici”, efectuând turnee şi susţinând concerte în numeroase alte state europene.

În opinia maestrului, moldovenii au nevoie de o „reactivare” a entuziasmului, pentru a-şi pune în slujba naţiunii cunoştinţele dobândite, talentul creator şi iniţiativele constructive, ca formulă de manifestare concretă a patriotismului.

„Mândria de ţară trebuie să justifice lucruri concrete. Libertatea poate fi percepută prin cunoaşterea limbii. Un om cult este acela care îşi vorbeşte limba, călătoreşte şi nu are nevoie de traducător. Şi acesta este un lucru simplu.”, sustineMihai Amihălăchioaie.

Ţinând cont de aderarea Moldovei la UE, toţi moldovenii ar avea nevoie de o percepţie a libertăţii mai mare, ca să analizeze această posibilitate pe care o au ei acum şi cred că toţi ar vrea să atingem unele valori europene. Le-aş dori succes moldovenilor şi unitate, pentru că asta ne lipseşte mai mult”, a ţinut să sublinieze maestrul, potrivit sursei citate.

      Articole recomandate