Limba română, interzisă în Găgăuzia!

moldova

Adunarea Populară a Găgăuziei a interzis utilizarea noțiunii ‘’limba română’’ pe teritoriul autonomiei. Aleșii din Comrat au hotărît astfel să excludă sintagma limba română din disciplinele școlare, precum și din actele oficiale.

Ivan Burgudji este deputatul care a propus iniţiativa dată, fiind de altfel aprobată cu unanimitate de voturi. Deputaţii şi-au argumentat decizia  prin faptul că aceasta respectă toate prevederile Consituției Republicii Moldova, unde se folosește sintagma ‘’limbă moldovenească’’.

Bașcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a susținut inițiativa, declarînd că respectă Constituția. În plus, acesta dorește ca în instituțiile de învățămînt să nu se mai studieze nici istoria românilor. „În Constituţia Republicii Moldova este scris limba moldovenească. Gata! Nu putem învăţa istoria ţărilor vecine, ci istoria propriului stat!”, a menţionat Formuzal.

Ministrul Educației, Maia Sandu s-a precizat în privința modificărilor cu privire la disciplinile școlare. „Singura instituţie care decide şi care poate schimba denumirea disciplinelor este Consiliul Naţional pentru Curriculum. Altcineva, dacă vrea să facă o modificare, această decizie va fi una ilegală„, a declarat ministrul.

Adunarea Populară a mai aprobat un proiect privind crearea Tribunalului Regulamentului Găgăuziei. Acesta urmărește a avea aceleaşi atribuţii ca şi Curtea Constituţională de la Chişinău.

Tu ce părere ai despre această decizie? 

Vitali Cipileaga

      Articole recomandate