În seara de 29 martie, stingem lumina pentru o oră, de „Ora Planetei“. Astfel, dacă vrei să participi la acest eveniment global, poţi să stingi lumina şi să deconectezi aparatele electrice şi electrocasnice de la sursa de electricitate, timp de 60 de minute, de la ora 20.30, la 21.30.
Chişinăul participă la „Ora Planetei“ pentru cel de-al șaselea an consecutiv. În acest sens, sâmbătă, pe 29 martie 2014, începând cu ora 20.30, pentru o oră, vor fi stinse luminile interioare şi exterioare în sediile instituţiilor subordonate administraţiei publice locale. În acelaşi interval de timp, vor fi deconectate şi instalaţiile electrice din clădirile menţionate
Dacă de „Ora Planetei“ toţi locuitorii ar decupla dispozitivele electrice din priză şi ar stinge lumina, în Moldova ar fi economisiţi 278.000 de kilowaţi, pentru producerea cărora sunt consumate 86.800 de metri cubi de gaze naturale şi sunt eliberate în atmosferă 165 de tone de gaze cu efect de seră.
Anul trecut, cu ocazia acestui eveniment, timp de 60 de minute a fost întrerupt iluminatul public de pe Bulevardul Ştefan Cel Mare, între străzile Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi Puşkin, precum şi în mai multe instituţii publice, bănci şi sedii de companii. „Ora Planetei” este o acţiune simbolică, organizată pentru prima oară la Sydney.
Chişinăul s-a alăturat acţiunii în 2008. În 2014, la acţiunea „Ora Planetei” urmează să participe circa 152 ţări ale lumii.