Lângă Chișinău va fi ridicat un palat de gheaţă impresionant

Mult aşteptatul palat de gheaţă va fi în curând construit, în afara Chisinaului. Instituţia sportivă va fi înălţată în comuna Truşeni, pe un teren de 1,5 hectare.

Construcţia Palatului de gheaţă este promisă de autoritățile municipale, dar și de federația de hochei, încă din 2012. Atunci, primăria capitalei a alocat pentru ridicarea instituției 500 de mii de lei. În doi ani, însă, nu s-a reușit nimic, iar cei care în sfârșit au hotărât să pună temelia construcției a fost unicul club de hochei profesionist din ţară.

Primul palat de gheaţă din Moldova se va întinde pe un lot de 1,5 hectare de pământ. Terenul a început deja să fie nivelat de o maşină specială, transmite tv7.md.

Sergiu Ciobanu, Preşedinte „Platina”: «Aşa trebuie să arate noua arena într-un an de zile. Pentru construcţia clădirii se planifică cheltuieli în sumă de 10 milioane de euro. Un ajutor vor oferi şi veteranii hocheiului sovietic».

Meciurile de acasă din campionatul ligii tineretului de hochei clubul Platina este nevoit să le joace în Tiraspol, pe singura arenă care oferă condiții minime internaționale.

 

      Articole recomandate