Ce poate fi mai plăcut decât o cină romantică pe terasă, fie după o zi de muncă intensă, fie chiar după ce ne delectăm cu activităţi de vacanţă, care ne stimulează din plin pofta de mâncare?
Dar această plăcere nevinovată ne este deseori tulburată de supărătoarele insecte, care nu se sfiesc să se auto-invite la masă.
Dacă doriţi să evitaţi astfel de oaspeţi nepoftiţi, iată în cele ce urmează, câteva trucuri menite să vă vină în ajutor, sub forma unor soluţii pe cât de simple şi de la îndemână, pe atât de eficiente.
Busuioc pe masă, ca la mama-acasă
Busuiocul face parte din categoria plantelor care au darul de a îndepărta ţânţarii, furnicile şi alţi asemenea intruşi, care se pot demonstra pe cât de mici, pe atât de sâcâitori când ne propunem să petrecem o seară liniştită în gradină sau pe balcon.
În timp ce parfumul proaspăt al busuiocului este foarte plăcut pentru om, iar aspectul său înviorător îl recomandă călduros pentru decorarea mâncărurilor şi a mesei, insectele nu se prea dau în vânt după el.
Mai mult decât atât: dacă locuim la curte sau avem posibilitatea să cultivăm busuioc acasă, prezenţa acestei plante în gospodărie este mai mult decât binevenită, atât pentru utilizarea la prepararea unei mari varietăţi de reţete culinare, cât şi ca element decorativ şi benefic pentru ambient.
Cafea macinată pe post de baricadă
Cafeaua macinată şi bine uscată, aprinsă într-un castronel de tablă, plasat în vecinătatea mesei, poate fi utilizată cu succes pentru a înlocui binecunoscuta formulă artificială a spiralei pentru ţânţari, al cărei fum nu este bine tolerat de plămânii noştri.
Cafeaua arde mocnit şi ţine la distanţă insectele, fără a pricinui neplăceri mesenilor şi fără a contrasta în mod supărător, aromele îmbietoare ale bucatelor servite.
Poate că ar fi indicat să precizăm că zaţul nu are acelaşi efect salutar, ci numai cafeaua măcinată şi bine uscată, care arde lent.
Să se facă lumină! Şi lumină se facu
Multe insecte sunt atrase de lumina artificială, motiv pentru care, un bec aprins la câtiva metri distanţă de masă, într-un loc care nu deranjează ochiul, poate scuti mesenii de prezenţa fluturaşilor de noapte, musculiţelor, ţânţarilor sau altor insecte sâcâitoare.
Un felinar de curte sau un spot, se pot demonstra aşadar, prieteni de nădejde în astfel de circumstanţe.
Festin de viespi acasă, dar la altă masă
Viespile nu aşteaptă invitaţie specială – când nasul lor fin le informează că e rost de petrecere, se prezintă negreşit în preajma farfuriilor.
Pentru a evita invazia, e suficient să le pregătim şi lor un mic festin aparte, plasând farfurioare cu sirop de apă cu zahăr, coji de pepene, piersici sau struguri, la oarecare distanţă de propria noastră masă.
Se vor distra pe cinste, fără să ne dea bătaie de cap.
Nădăjduind că toate aceste trucuri vă vor fi de folos pentru a vă putea delecta luând masa în aer liber, nu ne mai rămâne decât să vă dorim poftă bună şi o vară splendidă!



