La început e unică.
La început e cea mai frumoasă ființă din lume, și tu ești norocosul care o iubește.
La început, e cea cu care poți discuta aproape despre orice, care te ascultă și parcă, în comparație cu alții, te înțelege perfect. E cea cu cel mai senin râs din lume, cei mai sclipitori ochi, în care te pierzi de fiecare dată, cea cu cele mai trăsnite idei și cel mai dulce glas și parfum.
La început te înțelege din jumătate de cuvânt, pare să îți recunoască starea de spirit chiar și când nu e lângă tine și știe instinctiv când să trimită mesaje cu textul potrivit. La început e salvatoarea ta, cea care dă culoare lumii și motivul pentru care zâmbești câteodată fără motiv când mergi singur pe drum.
Apoi e o femeie ușoară.
Apoi îți zici că ai fost un idiot și ideea că ai fi putut-o iubi îți pare prostească. Ideea că cândva era lumea ta îți e dezgustătoare și orice lucru care îți amintește de glasul, ochii, râsul sau parfumul ei devine cel mai respingător element al acestei realități lipsite de culoare.
Apoi lumea pe care ați construit-o în doi se năruie sub ochii tăi, iar însăși imaginea ei devine inamicul tău pe veci. Nu mai contează motivul pentru care drumul vostru comun s-a rupt în 2 autostrăzi. Erai prost și-ți părea unică, acum ești mândru și-ți pare o femeie ușoară.
El era un înger la început, pentru că era diferit. Apoi s-a transformat într-un măgar. Un măgar într-o lume plină cu măgari și îngeri nedescoperiți.
Și când îl vezi pe stradă peste câțiva ani, e tot un măgar. Și când o vezi pe stradă, e tot o femeie ușoară, și crezi c-ai fost prost că ai iubit-o.
