Peste 150 de rase de cîini, inclusiv cele mai rare din lume, vor putea fi văzute la expoziţia de cîini „Sumer-2012”, care va avea loc la Chişinău în perioada 23-24 iunie.
La concurs vor lua parte peste 1000 de participanţi din 17 ţări: Franţa, Germania, Italia, Polonia, Cehia, Bulgaria, Rusia, România, Belarus, Ucraina, Serbia, Moldova, Finlanda, Georgia, Lituania, Letonia, Azerbaidjan, precum şi multipli oaspeţi din Europa, CSI şi spectatori, numărul cărora se estimează la circa 10 mii de persoane scrie noi.md
În afara Campionatului naţional, în cadrul expoziţiei se va desfăşura concursul de rang 2хCACIB-FCI, Campionatul naţional al Muntenegrului – CAC-МNE, precum şi Campionatul naţional al Ciprului – CAC-CY.
Participanţii vor fi evaluaţi de juraţi de rangul FCI din România, Rusia, Moldova, Letonia, Georgia, Cipru, Muntenegru.
Programul sărbătorii include demonstraţii, loterie în baza biletelor de intrare, la care sînt invitaţi să participe şi copii din şcoli internate şi case de copii, precum şi va fi organizată colectarea benevolă de fonduri pentru întreţinerea azilului pentru cîini vagabonzi.
Expoziţia va avea loc în pavilionul numărul doi de la „Moldexpo”.