Chemat la emisiunea „Jimmy Kimmel Live!” pentru a promova filmul „The Lone Ranger”, actorul Johnny Depp a făcut un gest care l-a luat prin surprindere pe comediantul Jimmy Kimmel, gazda show-ului american, scrie apropo.ro.
Johnny Depp a fost invitat recent la show-ul „Jimmy Kimmel Live!”, găzduit de Jimmy Kimmel, dar după ce gazda a început să-l complimenteze spunând că are „o faţa frumoasă”, Johnny a întors favorul sărutându-l de trei ori pe Jimmy pe buze.
Dacă iubita lui Depp, Amber Heard, despre care se spune că e bisexuală, nu are nicio problemă în a se săruta cu femei, iată că Johnny Depp a demonstrat că şi el se poate săruta cu bărbaţi.
Vedeta, în vârstă de 50 de ani, a mărturisit că are o slăbiciune pentru gazdele de talk show-uri.
El a fost prezent la show-ul lui Jimmy Kimmel pentru a-şi promova cel mai nou film, „The Lone Ranger”. Săptămâna trecută, la premiera de la Moscova, acesta a fost însoţit de iubita lui, Amber Heard, cu care s-a împăcat după ce actriţa îl inşelase cu o femeie.
„The Lone Ranger” este noul film regizat de Gore Verbinski, care îl readuce pe Johnny Depp pe marile ecrane, în rolul indianului Tonto. Armie Hammer joacă rolul lui John Reid, iar cei doi îşi unesc forţele pentru a lupta împotriva corupţiei şi a lăcomiei.