O femeie în vârstă de 54 de ani din Hawaii are un nume imposibil de citit şi de scris pe documentele de identitate. Ea a fost sfătuită să îl scurteze.
În ultimii 20 de ani, Janice ‘Lokelani’ Keihanaikukauakahihuliheekahaunaele a dat bătăi de cap autorităţilor din cauza numelui de familie prea lung. Acesta nu încăpea pe actele de identitate cu format normal, scrie apropo.ro.
Permisul de conducere din Hawaii permite scrierea a 35 de litere la secţiunea nume, astfel că până acum numele ei era scris fără ultima literă. Lipsa spaţiului a condus la eliminarea scrierii prenumelui său. De-a lungul timpului a avut probleme cu poliţia, şi mereu trebuia să le explice povestea ei. Nici călătoriile nu erau o plăcere pentru femeia de 54 de ani, căci avea mereu discuţii cu poliţiştii care o opreau.
Când i-a expirat permisul de conducere, autorităţile locale au sfătuit-o că cel mai bine ar fi să-şi schimbe numele de familie şi să folosească unul mai scurt. Janice nu prea este de acord căci numele de familie este primit de la soţul ei decedat, iar schimbarea lui ar însemna o pierdere pentru ea. Oficialităţile iau în calcul extinderea spaţiului pentru nume pe actele de identitate până la o limită de 40 de caractere şi 35 de litere pentru prenume.
Janice spune că numele de familie este ca o carte de vizită pentru cel care îl poartă. Dacă spune numele ei de familie unui localnic hawaiian mai în vârstă acesta va cunoaşte tot despre tine, despre originea familiei tale, şi multe altele.
