În cadrul vizitei oficiale efectuate de către Ministrul indian de Stat pentru Afaceri Externe, doamna Preneet Kaur, în Republica Moldova, au fost discutate la nivel oficial, premisele unui acord de colaborare bilaterala în diferite domenii de activitate.
Printre acestea, un rol important în cadrul discuţiilor, l-a deţinut subiectul oportunităţilor de creare a unui canal de dezvoltare educaţionala a tinerilor, în ambientul relaţiilor interuniversitare.
Promovarea programelor de colaborare în acest domeniu, reprezintă un optim instrument de dinamizare a dialogurilor constructive dintre India şi Republica Moldova.
Un exemplu elocvent în acest sens, este constituit chiar de ponderea studenţilor indieni în cadrul Universităţii de Medicina şi Farmacie din Chişinău.
În cadrul discuţiilor, premierul Iurie Leancă, a ţinut să sublinieze, la rândul său, că Republica Moldova „manifestă un viu interes pentru sporirea investiţiilor indiene în economia moldovenească şi aplicarea tehnologiilor noi, de care dispune India, în sectorul sănătăţii, energiei regenerabile, agriculturii şi industriei”.
Vizita oficialului indian în Republica Moldova se va încheia marţi, 24 septembrie şi marcheaza cea de-a doua întîlnire de acest tip, desfăşurată la Chişinău, după vizita efectuată în anul 1994, de către V.K. Grover, Secretar de Stat al MAE al Indiei la vremea respectivă.
Marţi, oficialul din New Delhi, se va întâlni cu şeful statului, preşedintele Nicolae Timofti şi cu Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi.
Roxana Iorgulescu