Exista un mecanism complex, gratie caruia, barbatii reusesc sa dea o interpretare aparte unui suras timid, atribuindu-i conotatii erotice, chiar si atunci cand in spatele lui nu se ascunde nici cea mai mica astfel de intentie.
Dar de unde izvoraste oare, aceasta nestavilita tendita a barbatului, de a intrevedea oportunitati sexuale, de indata ce antenele sale depisteaza o posibila partenera la orizont?
Nu, nu este adevarat ca barbatul gandeste cu altceva in acel moment in loc de creier ci, dupa cum sustine psihologa italiana Ilaria Cosimetti, reprezentantii sexului tare, sunt predispusi genetic, unui optimism incorigibil in materie de sex.
Teoria zestrei genetice (Trivers, 1972), sugereaza ca femeia, fiind mai implicata in aspectele reproductive, este ceva mai selectiva decat barbatul, alegandu-si partenerul in functie de o serie de criterii, care-i sugereaza ca se va demonstra un ajutor de nadejde in cresterea copiilor.
Barbatii in schimb, demonstreaza un comportament competitional pentru a-si adjudeca o partenera, ceea ce-i stimuleaza sa faca uz de intregul lor arsenal de cuceritori, pentru a-si atinge obiectivul.
In plus, conceptul potrivit caruia o ocazie pierduta lasa un gust mai amar decat un posibil refuz, functioneaza asemenea unui veritabil mecanism propulsor, care determina barbatul sa manifeste deseori, un optimism supradimensionat.
In concluzie, specialistii au demonstrat si de aceasta data, valabilitatea unui vechi proverb de pe meleagurile noastre, care sustine pe buna dreptate, ca „incercarea moarte n-are”, asadar zestrea genetica, stie ea ce stie.
Roxana Iorgulescu
