În Moldova a fost instituită o nouă sărbătoare naţională – Ziua culturii

Ziua lui Mihai Eminescu va deveni Ziua Nationala a Culturii. Deputatii au aprobat astazi un proiect de hotarare care stabileste ziua de 15 ianuarie drept Zi a Culturii. Asta dupa ce saptamana trecuta subiectul a fost motiv de dispute in Parlament.

”In Europa, fiecare tara are o zi a culturii nationale, dedicataunei personalitati marcante din domeniul cultural. Consideram ca cea mai potrivita zi în acest sens pentru cultura noastra este ziua marelui poet Mihai Eminescu. Venim cu propunerea de a sarbatori si în Republica Moldova Ziua culturii nationale la 15 ianuarie pentru ca, este o data marcanta, pentruca, vorbim limba lui Eminsecu si ne aliniem aceloras valori spirituale si culturale. Înacest sens, 15 ianuarie va fi o zi în care vom celebra nu doar un mare creator, dar si o zi speciala a culturii nationale, ziua diferitor activitati culturale de interes national”, se arata in nota informativa a initiativei legislative.

Cu această ocazie vor fi organizate diverse manifestări artistice, în cadrul cărora va fi celebrat geniul poeziei lui Mihai Eminescu şi vor avea loc evenimente dedicate vieţii culturale din Republica Moldova.

      Articole recomandate