O cascadă uriaşă. Ba nu! O înlănţuire spectaculoasă şi nemaivăzută de ape. Regina absolută a căderilor de ape! Loc de trecere între lumi! Poartă spre un ţinut magic în care apa, aerul şi piatra se împletesc armonios, pentru a crea una dintre minunile naturale ale lumii.
Cascadele sau cataractele râului Iguazu constituie cea mai întinsă cădere de ape din lume. Dacă cascada Victoria din Africa aruncă neîncetat cel mai mare volum de apă curgătoare, iar cascada Angel din Venezuela deţine recordul celei mai înalte, aici, la Iguazu, putem admira cea mai „largă” şi mai diversificată cascadă de pe Terra. Aceasta deoarece sistemul de cascade Iguazu, situat la graniţa dintre Brazilia şi Argentina, este compus din nu mai puţin de 275 de cascade independente unele de celelalte, răspândite pe o suprafaţă totală de peste 2,7 kilometri pătraţi, căderea de ape de la Iguazu fiind mai lată chiar decât cascada Victoria.
În unele momente, depinde de poziţia în care se află, privitorii se simt aproape înconjuraţi de cascade: rotindu-şi privirea, pot „prinde” în câmpul vizual numai căderi de apă, pe o „întindere” de 260 de grade.
Cea mai spectaculoasă porţiune a cascadei este aşa numita „Garganta del Diablo”, cum o numesc argentinienii, sau „Garganta do Diabo”, în varianta brazilienilor. Este vorba de o formaţiune geologică în forma literei „U”, înaltă de 83 metri în punctul maxim, lungă de 700 metri şi lată de 150 metri.
Numele sub care este cunoscută astăzi, Iguazu, vine din dialectele indigene Tupi-Guarani, din termenii Y- care înseamnă apă – şi Uasu, adică mare, grandios, imens.
Miturile locale au grefat şi o legendă despre un preaputernic zeu care s-a îndrăgostit de o frumoasă femeie, pe numele ei Naipi. Aceasta a rămas insensibilă la avansurile zeului, inima sa fiind dăruită unui muritor asemenea ei, pe nume Taroba.
Cei doi îndrăgostiţi au încercat să fugă din calea zeului mânios, urcându-se într-o canoe cu care au navigat pe apele râului Iguazu. În culmea furiei, zeul a sfâşiat albia râului creând astfel cataractele imense de astăzi şi condamnându-i astfel pe cei doi îndrăgostiţi la chinul căderii veşnice în hăurile de apă.
Situate chiar pe graniţă, cascadele sunt împărţite între cele mai mari state sud-americane: două treimi se află pe teritoriul argentinian, iar cealaltă treime este dincolo de graniţa imaginară cu Brazilia.
Un aspect observat imediat de turişti este schimbarea peisajului la fiecare pas. Cele mai bune privelişti depind, astfel, exclusiv de viziunea personală a turistului şi mai ales de poziţia pe care acesta o are faţă de căderile de apă. Ghidurile de vizitare recomandă, pe bună dreptate, ca turiştii să petreacă cel puţin o zi şi jumătate pentru a explora împrejurimile, atât pe partea argentiniană, cât şi pe cea braziliană.
Porţiunea argentiniană oferă privelişti panoramice, precum şi posibilitatea de a admira căderile de apă dintr-un punct situat deasupra lor. Pe de altă parte, vizitatorii de pe partea braziliană beneficiază de cele mai clare şi mai detaliate imagini.
Localnicii spun că malul argentinian este mai potrivit pentru explorarea şi experimentarea senzaţiilor apărute în imediata apropiere a cascadelor, pe când partea braziliana este mai potrivită pentru fotografii şi filmari, oferind ipostaze mai bune în această direcţie.
Evident, odată aflat(ă) în imediata apropiere a acestui gigant urlător care prăvăleşte apele tumultuoase până dincolo de linia orizontului, apare întrebarea evidentă „Oare mă voi uda din cap până în picioare?”
Răspunsul este unul pentru cutezători şi iniţiaţi, deoarece nu doar că „norii” de apă din zona te vor uda, ci vei fi de-a dreptul inundat, ud leoarcă, aproape înecat…
Din acest motiv, turiştii care vor să se apropie cât mai mult de grandiosul spectacol trebuie să fie echipaţi corespunzător cu salopete, pelerine, umbrele şi, mai ales, încălţăminte impermeabilă şi etanşă.
