Vă invit să vizionaţi foarte atent emisiunea de mai jos. Acest om, meşteşugarul Valentin Frunză, îmi dă puteri şi îmi întăreşte încrederea că noi vom reuşi cu toţii să facem altfel. Valentin Frunză reprezintă profilul a ceea ce suntem cu adevărat, a ceea ce mocneşte în genele noastre. Este nevoie doar de o scânteie ca să ia foc dorinţa din noi şi sârguinţa de a deveni ceea ce suntem – europeni.
Îmi doresc să reuşim să creăm oamenilor de la noi condiţii ca ei să facă ce le place şi pricep să facă. Omul potrivit să fie la locul potrivit. Acasă.
Mă mândresc că cizmarul Valentin Frunză este concetăţeanul meu şi mi-i ruşine de conducerile pe care le are Republica Moldova. Mişcarea Antimafie va srijini până la refuz propria iniţiativă şi proprietatea privată – condiţii care dezvoltă cultul personalităţii desăvârşite şi al responsabilităţii. Numai aşa vom reuşi să devenim civilizaţi.
P.S. Pentru cei dintre voi care sunt ocupaţi, am postat mai jos de video spicuiri din ceea ce spune Valentin. Găsiţi, totuşi, 25 de minute să-l ascultaţi.
Valentin Frunză:
Noi facem Ţara asta. Ţara este noi. Ţara nu e acolo unde-i Ştefan cel Mare. Ţara e peste tot.
Eu nu am timp de pierdut. Cumătrismul este la noi în politică şi în business. Lucrurile nu trebuie încurcate.
Aşa se face la noi. Dacă aşa se face la noi, de ce noi trăim atât de rău? Poate nu trebuie să facem aşa. Hai să facem altfel, nu cum se face la noi. Hai să facem cum fac în Franţa, în Anglia, poate vom trăi mai bine.
Sunt şi ei ca noi şi noi suntem la fel ca ei, doar că trăim într-o ţară săracă şi trecută prin toate aceste tulburări ale istoriei.
Este foarte uşor să dai vina pe altcineva, este mai greu să începi de la tine. Să ştiţi că funcţionează chestia asta cu schimbatul. Cînd tu eşti bun şi faci corect se crează o aură în jurul tău, vrei nu vrei, şi asta se răspândeşte. Europenii, prin prisma faptului că sunt mai civilizaţi, au un comportament mai adecvat în societate şi ei ştiu să se poarte în societate, nu pentru că aşa scrie în lege sau în codul penal, ci pentru că aşa e bine.
Eu am unde creşte. Eu ştiu că pot face mai mult. Poate nu e atât de important câştigul, cât interesul în ceea ce faci. Mie îmi place ceea ce fac acuma. Mie îmi este interesant. Asta este foarte important. Sunt recunoscut, munca mea este apreciată şi asta îmi dă putere şi sunt mult mai motivat să continui.
Eu personal nu am aceeaşi senzaţie oriunde aş fi, în afară de locul acesta, curtea asta din Stăuceni şi oraşul care se vede după deal. Nu mă simt nicăieri în lumea asta atât de bine ca aici. În Belgia, Moscova, Bucureşti eu nu mă simţeam acasă, eu nu mă simţeam stăpân. Eu mă simţeam în vizită la cineva şi trebuie să mă port adecvat, adică nu pot să mă port deplin, nu pot să bat cu pumnul în masă, de exemplu. Ceea ce pentru un bărbat este undeva important. Şi nici nu pot să merg într-o discuţie până la capăt, să-mi expun punctul de vedere până la capăt, pentru că eu sunt în Belgia, înconjurat de belgieni, eu sunt la Moscova, înconjurat de ruşi şi nu pot să merg până la capăt, căci sunt oaspete şi asta îmi crea un disconfort. Nu ştiu, poate pentru o femeie este mai uşor. Un bărbat trebuie să se simtă stăpân pe pământul lui. Şi uite, aici, în curtea asta, eu pot să mă bat cu pumnul în piept, aici eu sunt rege, preşedinte, aici, eu sunt Dumnezeu, în curtea asta.
Mai aud unele voci care vorbesc cu pesimism despre viitorul acestui stat. Statele vin şi se duc, ţările rămân. Necătând la faptul că atâta lume pleacă, şi intelectuali, şi băieţi deştepţi care se manifestă atât de frumos în străinătate.
Dă roade bune acest pămînt, mă refer la oameni. Mulţi au gândul să se întoarcă.
Fiecare om trebuie să îşi găsească rostul în viaţă, adică să-şi găsească ocupaţia care-i place s-o facă, care ştie s-o facă şi-i reuşeşte s-o facă. Adică, trebuie să ai nişte succese când faci ceva. Societatea să le aprecieze.
O funcţie nu este ecusonul ăla sau cărticica. O funcţie este un serviciu care trebuie să-l faci. Atât timp cât nu ai capacităţi şi vrei să-l faci, degeaba îl faci. Trebuie să îţi cauţi altceva.
Eu nu pot să conduc cu oamenii, nu mă pricep la asta. Eu sunt un meşteşugar. Eu mă mândresc cu acest lucru. Cine mai poate să facă pantofi aşa cum îi fac eu? Nimeni în Moldova. Eu sunt unic. Prim-miniştrii vin şi se duc, vin şi se duc, dar aşa pantofi fac doar eu.
Nu prea întâlneşti nicăieri aşa primăveri sau toamne lungi şi frumoase ca aici şi nici ierni aşa geroase. Îmi plac oamenii de aici, prietenii pe care îi am, pe care nu-i mai întâlnesc nicăieri. Nici în filmele de la Hollywood nu am văzut oameni atât de frumoşi, buni şi viteji ca prietenii mei.
Asta mă face să cred că Moldova – da, e un tărâm fermecător pe undeva.
