Hackerii atacă Egov.md: „Suntem împotriva corupției”

Nici site-ul Centrului de Guvernare Electronică nu a scăpat de atacul hackerilor. Acesta are loc la doua săptămâni de la alte 2 spargeri ale site-urilor Judecătoriei sectorului Botanica şi Vip Magazin, ultimul şi acum este indisponibil.

Atacul este revendicat de LatinHackTeam. “Suntem împotriva corupţiei guvernamentale”, se spune în mesajul atacatorilor cibernetici.

“În dimineața zilei de 30 martie 2012, pagina web a Centrului de Guvernare Electronică www.egov.md a fost supusă unui atac informatic, In rezultatul atacului, site-ul a fost indisponibil preț de câteva ore. Serviciul a fost restabilit si momentan site-ul este operațional. Centrul pentru Telecomunicații Speciale a demarat o investigație în vederea stabilirii atacatorilor, iar Centrul de Guvernare Electronică se va adresa în instanțele competente pentru ca atacatorii să fie pedepsiți conform legii. Ne cerem scuze pentru inconveniențe.”, se spune într-un comunicat plasat pe reţelele sociale de către Centrul de Guvernare Electronică.

      Articole recomandate