Unul dintre cele mai inovative dispozitive mobile de la Google – ochelarii Google Glass, a fost prezentat şi testat în premieră în Moldova, în cadrul primei ediţii a Studioului de Inovaţii Expert.
Special pentru prezentarea noului dispozitiv Moldtelecom/Expert l-a invitat pe unul din cei mai renumiţi experţi de pe piaţa de profil – Vitalie Eşanu, care le-a explicat şi arătat celor prezenţi cum funcţionează practic acest dispozitiv, care sunt parametrii tehnici, avantaje, dezavantaje şi în ce domenii poate fi aplicat, informează ipn.md.
Prezentarea a generat mult entuziasm şi întrebări din partea participanţilor. Ei au fost curioşi să afle cât ţine bateria, cum poate fi programat, în câte limbi sunt disponibile comenzile, dacă nu afectează vederea, care va fi costul ochelarilor în Republica Moldova.
Dispozitivul rulează pe Android, are 50 de grame, memorie operativă de 2GB, 16 GB memorie internă, cameră de 5 megapixel, filmează în HD (720p), iar bateria ţine în jur de 12 ore. În Moldova acesta va fi comercializat în reţeaua de magazine Expert la un preţ de 2000 de euro cu abonament Unite şi 2500 de euro la liber.
