Geniu la 2 ani! Poate enumera toate statele lumii

Sherwyn Sarabi este un mic geniu, la vârsta de 2 ani. Ştie chiar mai multe lucruri decât un adult.


Britanicul Sherwyn Sarabi, în vârstă de 2 ani, spune fără probleme care sunt statele lumii. La această vârstă, băieţelul este pasionat de tot ce îl înconjoară, de la geografie şi până la stele căzătoare sau anatomie.

Eterna întrebare „De ce?” i-a adus răspunsurile de care era interesat, el fiind curios de tot ce exista în jurul lui. La doar doi ani, Sarabi ştie statele lumii, cunoaşte steagurile fiecăreia, îţi poate vorbi despre anatomie, astrologie, geografie şi multe altele, fără probleme.

Britanicul poate să citească până la 500 de cuvinte şi poate număra până la 200. Ştie să folosească computerul, iPad-ul sau iPhone-ul fără dificultate.

Părinţii micuţului spun că primele cuvinte le-a rostit la 10 luni. La vârsta de 18 luni, numea formele 2D şi 3D existente. Chiar şi specialiştii sunt uluiţi de inteligenţa lui Sarabi. Are o inteligenţă peste medie, iar la vârsta de 3 ani va putea fi testat pentru a i se stabili coeficientul de inteligenţă.

” Într-o seară, m-a trezit în miezul nopţii pentru a mă întreba despre Isaac Newton şi teoria gravitaţiei. Îi place ca seara să îmi spună despre lucrurile noi pe care le învaţă ziua. Uneori, şi noi ne amintim sau învăţăm alături de el „, povesteşte mama britanicului.

Atât părinţii, cât şi specialiştii spun că este important pentru un copil cu asemenea capacităţi intelectuale să fie susţinut şi sprijinit în dezvoltarea sa.

      Articole recomandate