,,Cea dintâi și singura datorie esențială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenței.”, Mircea Eliade
Pentru prima dată cînd am nimerit în spital aveam 13 ani, unul dintre acele momente care te zdrobesc și te cufundă cu tot capul în realitatea vieții. Atunci începi a întelege că se poate întîmpla absolut oricui, indiferent de statut social, de numărul profilaxiilor și vitaminelor pe care le i-ai, indiferent de banii sau influența pe care o deții, indiferent de grija pe care ți-o poartă cei apropiați și mai ales indiferent de cît de încrezut ești în ziua de mine. Totuși cei mai îngrijorați în astfel momente rămîn a fi familia și prietenii, anume din acest motiv am avut parte de un șir de vizite și o susținere colosală.
Dar realitatea e cu mult mai crudă. Pot să spun cu certitudine că am fost un copil norocos și poate pe alocuri chiar alintat, și concluzia asta o fac trăgînd paralelă la alți copii care nu au aceleași condiții. Mi s-a întimplat de nenumărate ori să văd părinți care se încruntă amarnic la lista de medicamente pe care trebuie să o procure pentru tratament, părinți care vin în vizită cu ultimii bani de rutieră fără a avea posibilitatea să aduca un măr sau o pîine și părinți în ochii cărora se stinge ultima licărire de speranță. Am văzut copii diferiți.
Copii bruneți, roșcați, blonzi, cu sau fără pistrui,inalți sau scunzi, veseli sau mai triști, mai obraznici sau mai cuminți. Cu toții sunt diferiți și au un destin aparte, dar este un lucru care îi unește pe toți și care e asemănător la fiecare din ei : zîmbetul. Nimic în lumea asta nu se echivalează cu zîmbetul unui copil care a fost lăudat, susținut sau care a primit un dar. Anume din acest motiv am hotărît să dau start acțiunii date, să văd măcar cîteva zeci de zîmbete.
Acțiunea a pornit ca o idee în lanț. Mai întii de toate am reușit să câștig într-un concurs, după care am și obținut un voucher pentru procurarea carților în valoare de 500 lei. Pînă la urmă am decis să iau cărți nu pentru mine, dar pentru copii ca în ajunul sărbătorilor să merg la spitalul Oncologic. Am comunicat unor colegi de facultate despre această decizie și am observant că ei la fel au rămas foarte entuziasmați și s-au oferit să participe. În cîteva zile am decis cu o prietenă să mergem la decanat și să anunțăm torentele de studenți despre instalarea unei boxe în blocul de studii, iar pentru o difuzare mai mare a evenimentului am lansat și un anunț pe facebook, așa că în mai puțin de 3 zile s-a pornit o adevărată ”mașinărie de donații”.
Acțiunea are doar patru zile și deja au fost aduse o multime de jucării, cărți, rechizite și dulciuri, iar inboxul de pe facebook este plin de mesaje de la doritorii să contribuie cu un ajutor. Am demostrat că putem combate ignoranța și promisiunile iluzorii și să trecem la fapte, am demonstrat că putem fi un pic mai buni cu cei mai puțin norocoși. Fiecare din noi trebuie să facă pasul spre schimbarea acestui cerc bolnăvicios de indiferență. Nu fi indiferent contactează organizatorii și adu zâmbete pe fața unor copilași. Pentru detalii ma puteți contacta pe: Facebook
Colectările urmează să se facă pînă pe data de 25 decembrie, iar pe 26-27 decembrie urmează să efectuăm ”operațiunea de acumulare a zîmbetelor”
Marina Topor
