Fetiţa de doi ani din sudul Chinei care a fost călcată de două maşini şi ignorată de 18 trecători a murit, au anunţat surse de la spitalul unde era tratată, citate de BBC News.
Anterior, medicii au spus că este puţin probabil ca Wang Yue, aflată în comă după accidentul din 13 octombrie, să supravieţuiască.
Un purtător de cuvânt al spitalului a dat asigurări că medicii au făcut tot posibilul pentru a salva copilul, fiica unor muncitori imigranţi.
Opinia publică chineză este în stare de şoc, după difuzarea imaginilor în care fetiţa de 2 ani lovită de o maşină a fost lăsată de trecători să zacă în stradă, unde a fost lovită, câteva minute mai târziu, de un al doilea vehicul.
Copilul a fost lovit de o dubă săptămâna trecută, în oraşul Foshan, după ce se rătăcise de mamă.
După ce şoferul a fugit de la locul accidentului, mai mulţi pietoni şi maşini au trecut pe lângă fetiţă fără a se opri. După câteva minute, ea a fost lovită de o altă maşină.
Până la urmă, copilul a fost mutat pe trotuar de un gunoier.
Totul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile au fost difuzate la televiziuni. În imagini se vede cum micuţa este lovită de dubă, care se opreşte câteva secunde, pentru că micuţa era sub maşină, apoi porneşte trecând peste picioarele ei.
Şoferii celor două vehicule care au lovit copilul au fost arestaţi.
„Chiar şi porcii şi câinii sunt mai buni! În China nu mai există etică!”, au comentat oamenii pe forumuri.
Unii susţin că înţeleg dilema trecătorilor – dacă ar fi ajutat, poate ar fi fost învinuiţi pentru accident.
China Daily scrie despre un incident din ianuarie, când un bătrân care a căzut pe stradă a fost ignorat de trecători, aceştia temându-se să intervină după ce, cu câteva luni înainte, un bărbat care ajutase o bătrână rănită să ajungă la spital a fost obligat de instanţă să achite o parte a costurilor medicale.