Europenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume, scrie Reuters. Potrivit unui raport dat publicităţii miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Comisia Europeană, europenii beau echivalentul a 12,5 litri de alcool pur pe an, ceea ce înseamnă aproape trei pahare de vin sau 3-4 beri pe zi.
Per ansamblu, în Uniunea Europeană se consumă de două ori mult alcool pe cap de locuitor decât media mondială. Zsuzsanna Jakab, directorul regional al OMS pentru Europa, a declarat că acest lucru are „consecinţe grave asupra sănătăţii pentru consumatori, pentru cei din jurul lor şi pentru societate„.
Într-o clasificare a consumului pe regiuni, cei mai mari băutori se află în Europa Centrală şi de Est – cu 14,5 litri de alcool pur pe adult pe an, comparativ cu 12,4 litri în Europa Centrală şi de Vest, 11,2 litri în sudul Europei şi 10,4 litri în ţările nordice.
Raportul prezintă, însă, o imagine diferită, dacă ne luăm după indicatorii aşa numitului „consum periculos”, care se referă la băutul în afara meselor, în locuri publice sau în mod neregulat. În acest context, ţările nordice au înregistrat un scor de 2,8 al consumului periculos pentru sănătate (pe o scară în care 1 este cel mai puţin dăunător şi 5 este cel mai dăunător), în timp ce Europa de Est a avut un scor de 2,9. Europa Centrală şi de Vest şi sudul Europei au avut scoruri mult mai scăzute, de 1,5, respectiv 1,1.
Consumul de alcool poate duce la apariţia a 40 de boli
Raportul OMS subliniază că există mai mult de 40 de boli şi tulburări legate de consumul de alcool, printre care dependenţa de alcool, boli de ficat, pancreatită cronică, intoxicaţii cu alcool şi sindromul alcoolismului fetal (consecinţele asupra fătului ale consumului de alcool de către mamă).
OMS avertizează că alcoolul poate fi un factor care contribuie la producerea accidentelor rutiere, favorizând de asemenea apariţia unor boli precum cancerul sau afecţiunile cardiace.
Documentul constatată că, în Uniunea Europeană, aproape 12% din totalul deceselor înregistrate în 2004 în rândul persoanelor cu vârsta între 15 şi 64 de ani au fost cauzate de alcool (echivalentul a 1 din 7 decese la bărbaţi şi 1 din 13 la femei). În plus, 3% dintre decesele din UE au fost provocate de alcoolul consumat de alţii.
La nivel mondial, aproximativ 2,5 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza consumului de alcool, reprezentând aproximativ 3,8% din totalul deceselor, potrivit datelor oferite de OMS.
OMS susţine politici precum reglementarea preţurilor la alcool sau restricţionarea comercializării băuturilor alcoolice, măsuri care s-au dovedit a fi eficiente în reducerea nivelului consumului de alcool.

