Ecologiştii cer să fie amplasate toalete pe Everest

Un grup de activişti de mediu a lansat un apel către guvernul nepalez pentru a instala toalete portabile pe Vârful Everest.

Organizaţia Eco Himal susţine că miile de alpinişti care pornesc în fiecare an de la Tabăra de Bază din Nepal ar menţine muntele mai curat dacă ar avea un loc civilizat în care să îşi rezolve nevoile.

„Deşeurile umane sunt o mare problemă. Noi sugerăm că, dacă ar exista toalete publice, acestea ar fi folosite”, a explicat Phinjo Sherpa, directorul grupului.

Mulţi alpinişti sunt echipaţi cu toalete portabile proprii, însă şerpaşii care îi însoţesc sunt obligaţi să-şi facă nevoile în cel mai apropiat troian, a mai spus Sherpa.

Activiştii de mediu atrag atenţia asupra faptului că Everestul este presărat cu deşeurile expediţiilor precedente, inclusiv deşeuri umane şi cadavre ale alpiniştilor care au murit încercând să cucerească cel mai înalt pisc de pe Terra. Din cauza frigului extrem, cadavrele se menţin fără a se descompune chiar şi zeci de ani.

Alpiniştii cheltuiesc zeci de mii de dolari pentru a încerca să atingă vârful aflat la 8.848 de metri deasupra nivelului mării, afirmă activiştii, însă puţini iau în calcul ce se întâmplă cu gunoaiele pe care le lasă în urmă.

Phinjo Sherpa susţine că instalarea toaletelor ar fi un prim pas al unei strategii mai ample de gestionare a deşeurilor de pe Everest. Eco Everest Expedition, o coaliţie de activişti de mediu din Nepal, a colectat din 2008 până astăzi 13 tone de gunoi, 400 de kilograme de deşeuri umane şi 4 cadavre.

Numeroasele gunoaie ce s-au acumulat în ultimele 5 decenii pe Everest i-au atras muntelui supranumele de „cel mai înalt tomberon din lume”

      Articole recomandate