Dovada ca apa de pe Terra a fost adusa din spatiu

Oamenii de stiinta au descoperit pe cometa Hartley 2 apa care seamana foarte bine cu cea de pe Terra. Este apa cu cea mai apropiata componenta chimica de cea care se gaseste in oceanele de pe Pamant, au spus cercetatorii.

Echipa internationala de cercetatori a observat ca apa de pe Hartley 2 avea o concentratie de deuteriu (un tip rar de hidrogen) asemanatoare celei din oceanele terestre, relateaza BBC. In mod normal, concentratia de deuteriu este dubla in apa continuta de alte comete.

Descoperirea, publicata intr-un raport in jurnalul Nature, face ca dezbaterile legate de sursa apei pe Terra sa fie reluate. Se reia astfel ideea ca apa a aparut pe Pamant adusa de comete, in urma impactului acestora cu planeta noastra.

La cateva milioane de ani de la formare, Terra era stancoasa si uscata. Ceva s-a intamplat apoi, cel mai probabil apa a fost adusa intr-un fel pe planeta, pentru ca rezultatul sa fie acesta, pe care il vedem acum, spun oamenii de stiinta.

Despre asteroizi se stia ca pot aduce apa pe Pamant, mai ales ca masuratorile de pana acum au aratat ca apa adusa de acestia avea concentratia potrivita de deuteriu. Insa pana acum cometele nu intrau in aceasta categorie.

Cometa de fata a avut insa o traiectorie mai scurta decat cele de tipul Oort Cloud, cum sunt marea majoritate, formate la inceputul sistemului nostru solar, in vecintatea unor planete precum Neptun si Uranus. Hartley 2 s-a format nu departe de sistemul nostrsu solar, avand astfel de parcurs o distanta mai mica pana la impactul cu Pamantul. Este prima cometa de acest tip care este analizata, iar supriza a fost totala.

      Articole recomandate