Actorul Paul Walker, devenit celebru graţie rolurilor din seria „Furios şi iute/The Fast and The Furious”, a murit în urma unui accident de maşină.
Anunţul a fost făcut, sâmbătă, pe pagina pagina oficială de Facebook a actorului de către echipa acestuia, informează BBC. Potrivit mesajului postat, Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, era pasager într-un autoturism Porsche condus de către un prieten al actorului. Şoferul a pierdut controlul autovehiculului în comunitatea Valencia, din nordul oraşului Los Angeles , anunță Mediafax.

foto: i.dailymail.co.uk
Maşina a ieşit de pe carosabil, s-a lovit de un stâlp şi a fost imediat cuprinsă de flăcări. Ambii pasageri au fost declaraţi decedaţi la sosirea echipajelor de salvare.
„Cu inima îndoliată trebuie să confirmăm că Paul Walker a murit într-un tragic accident auto în timp ce se deplasa către un eveniment de caritate pentru organizaţia Reach Out Worldwide. El era pasager în maşina condusa de un prieten. Ambii şi-au pierdut viaţa. Suntem uimiţi şi întristaţi de această veste…”, este mesajul postat pe Facebook.

foto: i.dailymail.co.uk
Actorul american Paul Walker a devenit celebru graţie rolurile din seria „Furios şi iute/The Fast and The Furious” (2001, 2003, 2009). Paul Walker şi-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul „Monster in the Closet”.
