Cerșetorii! Îi crezi, nu pui la dubii istoria tragică relatată în doar două minute, nu ai cum să verifici veridicitatea spuselor, le dai un ban fiindcă crezi că-i poți ajuta, iar pe final înțelegi că cerșetorii sunt niște clowni care-și joacă bine rolul, și te mai fac și prost.
În stradă, la piețe, la ușile magazinelor și a subteranelor, în gară și alte locuri, te minunezi de cum poate omul să stea ziulica toată cu mâna întinsă. Mi-e groază, mă iau fiorii atunci când văd o bunicuță îngenunchiată, cu fața-i tristă, cu ochii plecați la pământ, iar dacă îi vezi, nu-i uiți.
M-am săturat să văd acel copil murdar, flămând și obosit care tot strigă: dăne, dăne pentru pâine.
M-am săturat să văd acea mamă pe pragul unei instituții care-și alaptează pruncul în văzul tuturor.
M-am săturat să văd omul bolnav care poate nici nu conștientizează că se află unde se află, că face ceea ce face și că lumii inspiră milă.
Felul cerșetorului este cel de ați sări în față cu mâinile întinse de parcă-ți caută prin geantă. E o iluzie, te uiți cu milă, și spui: “Doamne, ferește-mă de soarta lor”. Poate pui un leu pe palma întinsă, uneori mai uiți să faci acest lucru căci te învăluie gândurile.
Pe mine chiar mă deranjează ei…
Copiii cerșetori, mamele slabe și bunicile, oamenii invalizi și cei cu handicap, cine stă în spatele lor? La sigur este stăpânul care dimineața aranjeaza “marfa”, iar seara colectează banul, doar că marfa rămâne aceeași și pentru ziua viitoare și pentru încă multe alte zile.
Oare cerșitul este ultimul pas în această viață? Și chiar dacă cerșetorilor nimeni nu le ia “recolta”, mă întreb: “ce fac ei cu atâția bani?” Sunt cerșetori cu stagiu de muncă destul de mare, iar per zi, mila oamenilor care ajunge-n mâinile unui singur disperat depășește cifra de 100 de lei…Ce fac ei cu acești bani? Am întrebat, iar răspunsurile au aceeași copie. Mamele spun că procură alimente și haine pentru pruncii lor. Bătrânele nici nu se obosesc să răspundă, iar restul, nici nu vreau să-mi amintesc răspunsurile lor.
Rugăciuni, lacrimi, expresii dureroase, acestea sunt armele lor. Unii sunt foarte talentați, care, fie din lene, nepăsare ajung pe străzi și, până la urmă, sub ochii tău. Îți cântă la vioara, fluier sau chitară, îi asculți și dai banul, sau te grăbești să treci cât mai repede de ei.
Vă spun o mică poveste. Primăvara curentă s-a apropiat de mine un domn, vârsta căruia, cred eu, ar fi fost 55-60 de ani. “Doamnă, ajută-mă, nu-mi ajung 5 lei pentru a merge acasă, și e seară deja”. L-am privit, avea ochii sinceri(totuși aparențele înșelă), am schimbat câteva vorbe, îi dau 10 lei și-i spun: “băgați de seamă, aveți ochi sinceri, dar nu cunosc dacă și conștiința o aveți curată”. Ei bine am uitat de el, până zilele trecute, când aud: “Domniță, ajutați-mă vă rog, 5 lei”…am memorie bună, și nu în fiecare zi mi se întâmplă cazuri similare, apăi să nu-i spui câteva cuvinte pipărate?
