Astronomii din cadrul NASA au încercat să prezică atât perioada în care va muri Soarele, cât şi circumstanţele în care acest lucru se va întâmpla. Iată versiunea lor:
După aproape 1.1 milioane de ani, soarele va începe să se schimbe. După ce hidrogenul din nucleul acestuia va arde în totalitate, flacăra se va extinde spre suprafaţă. Această acţiune va face ca soarele să devină cu mult mai luminos, ducând astfel la sporirea radiaţiei, cu consecinţe devastatoare asupra planetei noastre. Iată cum ar putea arăta aceasta.
Temperatura suprafeţei va creşte de la 68 °F la 167 °F. Oceanele Terrei se vor evapora. Planeta va deveni un deşert rigid, fără viaţă.
La vârsta de 1.1 miliarde de ani, soarele va arde tot hidrogenul din componenţa sa. Când soarele rămâne fără surse de hidrogen, acesta trece la heliu. Heliul va deveni instabil, prăbuşindu-se sub propria sa greutate. Nucleul soarelui va deveni mai dens şi mai fierbinte. Când aceasta se va întâmpla, soarele se va mări de circa 1.5 ori, iar luminozitatea sa va creşte de circa 2 ori.
Peste încă 700 de milioane de ani, acesta nu va deveni mai luminos, dar va continua să crească în mărime, atingând o arie de circa două ori mai mare decât acum. În procesul acestei creşteri, temperatura sa va scădea. De pe teritoriul ars al Terrei, soarele va arăta ca o minge portocalie imensă.
La vârsta de 1.2 miliarde de ani, din cauza presiunii interioare, soarele va exploda, aruncând în spaţiul liber circa ¼ din masa sa. Cu un soare mai mic pentru a le atrage, planetele îşi vor schimba orbitele. Venus va deveni la fel de distantă ca şi Terra la moment, iar cea din urmă se va depărta dramatic. În cele din urmă, soarele va deveni un gigant roşu, de circa 166 ori mai mare decât cel de acum. Planetele Mercur şi Venus vor fi devorate de flăcările acei steli gigantice. Munţii Terrei se vor topi şi vor curge în lacurile imense de lavă. De pe Pământ, Soarele va ocupa aproape jumătate din cer.
În timp ce aceste acţiuni vor aduce moarte pe unele planetele, vor crea, în acelaşi timp, viaţă pe alte planete. Aici, de exemplu, este reprezentată gheaţa care se topeşte sub acţiunea căldurii noului soare pe satelitul lui Jupiter, Europa.
În timp ce soarele va ajunge la mărimea sa maximă ca un giagant roşu, nucleul de heliu va atinge temepratura de 100 milioane °F. Această temperatură este îndeajuns pentru a provoca fisiunea atomilor de heliu. Când acest lucru se întâmplă, nucleele atomilor de heliu sunt divizaţi, eliberând cantităţi enorme de energie.
Cum a fost creat heliul în urma fisiunii hidrogenului, aşa vor fi create noi elemente când atomii de heliu vor fisiona, printre care carbonul şi oxigenul. Cu timpul, noile elemente se vor acumula în nucleul soarelui, provocând noi reacţii în lanţ. Drept urmare, soarele va creşte din nou în mărime, până când nucleu său va rămâne fără surse de heliu.
Fără combustibil, soarele va începe să dispară. Va creşte până la mărimi gigantice, în timp ce ultimii atomi de hidrogen şi heliu vor dispărea. Va începe dezintegrarea atmosferii, acesta aruncând în spaţiu cantităţi enorme din ea, pierzând aproape jumătate din masă.
Soarele va începe să pulseze violent, pierzând masă cu fiecare pulsaţie. O ultimă pulsaţie va arunca în vid ultimile bucăţi ale suprafeţei sale, rămânând doar nucleul acestuia, cel din urmă fiind de mărimea actualei Terre. Acesta va fi extrem de fierbinte, dar această căldura va fi doar una reziduală, dispersându-se în spaţiu extrem de rapid. În sfârşit, tot ce va rămâne va fi o zgură rece şi luminoasă, în locul în care înainte rezida măreţul Soare.
Stanislav Sava
