Sau cum s-ar spune – lasă-te dus de val și în același timp captează fiecare moment prin care treci pentru că fiecare experiență de care ai parte este specială și unică îl felul ei.
Fie că e vorba de un eveniment oarecare de dimensiuni mari sau mici sau fie că e vorba de momente de câteva minute ce întotdeauna par a fi spontane, trebuie să prețuim astfel de momente pentru că ele sunt cele care ne oferă motive în plus pentru a zâmbi.
Astfel de momente sunt cele care ne taie răsuflarea, însă problema noastră nu stă în faptul că nu avem parte de astfel de momente, ci în timpul pe care îl pierdem analizând astfel de momente. Gândim prea mult și simțim prea puțin! Cum ar fi dacă doar am simți și am face totul fără să gândim? Da, probabil am ajunge acolo unde nu ne-am imaginat vreodată că o să ajungem, probabil vom fi judecați de cei din jurul nostru, probabil ni se va spune ca trebuie să ne pară rau pentru tot ceea ce am făcut în acele momente, însă consider stupid să îți pară rău pentru că faci ceva ce simți.
Revenind la momentele pe care trebuie să le prețuim, pot spune că nu prețuim nimic, nu prețuim libertatea, nu prețuim intimitatea, nu prețuim lucrurile mărunte, nimic! Ni se oferă libertatea de a petrece timp oriunde, însă noi alegem să plecăm dintre patru pereți pentru a ajunge înte alți patru pereți. Nu prețuim de altfel nici intimitatea, nu a noastră, ci a alotra. De ce trebuie s-o prețuim pe-a alotra? Pentru că dacă nu oferi, nu primești, iar de aici poți vedea cum karma își face simțită prezența. Și în cele din urmă, nu știm să prețuim lucrurile mărunte. Ne focusăm pe complexitate și pe multitasking când de fapt ar trebui să vedem simplitatea lucrurilor și s-o tratăm ca atare, însă omul este capabil să ia cel mai simplu lucru posibil și să-l transforme în alte zece lucruri simple, astfel ajungându-se la complexitatea simplității.
Nu conștientizăm, nu gândim! Facem lucrurile doar de dragul de a le face pentru că scopurile noastre nu au niciun scop. Am ajuns să prețuim momentele care nu ne fac fericiți și mai ales acele momente care ne fac să fim altceva decât suntem și ne bucurăm ca niste copii idioți de toate acestea. E bine să fii copil, însă nu fii idiot. Nu știu ce vă face pe voi fericiți și de asemenea care sunt momentele care vă fac fericiți, însă eu mă trezesc în fiecare dimineață, în care soarele e pe cer, cu zâmbetul pe buze. Mereu când primesc câte ceva zâmbesc și aici mă refer la o înghețată sau o prăjitură și nu mă interesează decât lucrurile cu valoare sentimentală pentru că acele lucruri mă fac fericit. Când călătoresc îmi place să mă uit pe geam și să admir priveliștea, acel verde ce transmite atât de multă energie și optimism împreună cu cerul albastru și soarele ce îmbrățișează natura cu ale lui raze. Acestea sunt puține din momentele ce ar trebui prețuite de fiecare dintre noi.
Trăiește clipa este ceea ce multă lume recomandă și prin majoritatea site-urilor apare acest citat motivațional. Însă clipa reprezintă doar un moment mărunt comparat cu întreaga viața pe care o avem de trăit, așa că de ce să nu afirmăm faptul că ne trăim viața? Trăiește-ți viața ca pe o unitate, nu ca pe niște momente și trateaz-o ca atare. Viața ta nu este formată de secvențe, ci este formată dintr-o întreagă poveste bine definită de anumiți factori, așa că experimentează-i pe toți trăindu-ți viața!
Cel mai important, nu te gândi la ceea ce urmează, fii încrezător în forțele tale și de asemenea conștient că urmează doar momente bune pentru că le meriți. Așa cum ziceam, gândim prea mult și asta ne distruge pe toți, ne macina, ne agită, ne spulberă fiecare fărâmă de optimism din noi, când de fapt tot ceea ce avem de făcut este să ne lăsăm duși de val și să plutim către un viitor ce se anunță din ce în ce mai bun.
Nu, nu am de unde să știu cum o să fie ziua de mâine, dar din moment ce o încep cu un zâmbet înseamă că e bună!
Carpe diem! Live your life!