Un top al celor mai mari greşeli din timpul unui interviu de angajare arată că nepregătirea pentru negociere şi necunoaşterea companiei pentru care vrei să lucrezi sunt printre primele greşeli ale oamenilor care îşi caută un job, scris Business Insider.
Primele minute de la un interviu de angajare sunt decisive pentru primirea postului în companie. Experţii susţin că depinde de fiecare cum se prezintă în faţa noului angajator pentru a-l convinge că el este persoana căutată.
Prima dintre greşelile pe care le fac cei mai mulţi oameni care se prezintă la angajare este că nu negociază cum se cuvine. Experţii în recrutare arată că intervievaţii trebuie să fie respectuoşi şi rezonabili tot timpul.
O a doua greşeală este că intervievaţii nu sunt pregătiţi efectiv pentru a negocia un job. Ce înseamnă asta? Că atunci când te pregăteşti pentru un interviu ar trebui să ştii care sunt nevoile tale şi ce alternative ai în cazul în care nu obţii locul de muncă pentru care negociezi. În plus, mai scrie Business Insider, oamenii care se prezintă la interviu ar trebui să ştie despre companie, despre afacere, dar şi despre modul lor de negociere.
Nu cereţi prea mult
Pe locul trei în topul greşelilor se află abordarea prea devreme a lucrurilor legate de bani. Nu trebuie să vorbiţi din primele minute despre bani. E mai bine să-i laşi pe angajatori să deschidă primii subiectul salariilor şi bonusurilor.
A patra greşeală pe care o fac oamenii în timpul negocieriii este că acordă prea multă atenţie salariului, în detrimentul lucrurilor legate de carieră şi dezvoltare personală.
Cei care se prezintă la un interviu de angajare nu explică îndeajuns ceea ce vor. Şi aceasta este a cincea greşeală, susţine Business Insider. Experţii arată că trebuie să explicaţi fiecare dintre cerinţele dumneavoastră, deoarece astfel îi veţi ajuta pe angajatori.
Este foarte important să nu cereţi prea mult. Atunci când cereţi prea mult la angajare faceţi o altă greşeală, pentru că firma care vrea să vă angajeze caută de fapt un coleg, cu care abia apoi să negocieze.
Dacă nu ascultaţi cu atenţie ceea ce angajatorul vă spune, s-ar putea să pierdeţi esenţialul. Experţii susţin că e mai bine să faceţi o pauză de fiecare dată când simţiţi că nu vă mai puteţi concentra deoarece, în acest mod, negocierea va decurge bine până la capăt.
Nu minţiţi la interviu
Entuziasmul pentru noul job este foarte important în procesul de recrutare. Experţii susţin că indiferenţa faţă de cerinţele jobului nu-l va convinge pe angajator că dumneavoastră sunteţi persoana de care are nevoie.
Pe de altă parte, mai spun experţii, nici nu trebuie să daţi prea multe informaţii celor care intermediază angajarea, ci să ţineţi permanent legătura cu managerii companiei care se ocupă de recrutare.
O altă greşeală frecvent întâlnită este omiterea unor informaţii despre dumneavoastră sau chiar minciuna, ceea ce ar putea avea consecinţe în viitor, dacă angajatorii află că i-aţi minţit.
