Culmea sărăciei la moldoveni : să ai un Porsche Cayenne, dar să nu ai bani de benzină

Un tânăr de 22 deni din Drochia este cercetat penal pentru faptul că nu a plătit pentru alimentarea cu combustibil a autoturismului său de model Porsche Cayenne. Radio Orhei relatează cu referire la serviciul de presă al MAI că deținătorul unui “Porsche Cayenne” şi și-ar fi alimentat maşina la două stații PECO de pe traseul Râșcani-Drochia, plecând fără să se achite. Ambele infracțiuni au avut loc în ziua de 10 decembrie, curent.

Poliţia a intrat în posesia informaţiei abia a doua zi, după ce şefii staţiilor – au declarat că în dimineaţa zilei de luni, şoferul unui automobil de lux cu numere de înmatriculare străine, şi-a alimentat automobilul cu benzină, după care a accelerat viteza fără să achite.
În urma acțiunilor speciale de investigaţie, întreprinse de angajaţii poliţiei din Râșcani, la doar câteva zile s-a reuşit identificarea și reținerea şoferului.
Acesta s-a dovedit a fi un tînăr de 22 de ani, domiciliat în satul Glavan, raionul Drochia. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, în baza art. 187 al. 1 Cod Penal al RM – “Jaf”.

      Articole recomandate