Vinerea de 13 iulie a adus mai mult decît ghinion într-o familie din Anenii-Noi. Un bărbat l-a omorît cu cruzime pe presupusul amant al soţiei sale, în vîrstă de 35 de ani.
Potrivit poliţiştilor în noaptea trecută, în jurul orei 02.30, în Unitatea de Gardă a Comisariatului de poliţie din Anenii Noi, a parvenit informaţia telefonică, de la un locuitor al satului Roşcana, precum că în casa vecinului se aud strigăte.
Cînd aua juns la faţa locului, oamenii legii au depistat cadavrul unui bărbat de 35 de ani, cu multiple leziuni corporale în regiunea capului, genunchilor şi feselor.
Investigaţiile aua arătat că, în seara zile de 12 iulie, suspectul, de 40 de ani, locuitor al satului Hîrbovăţi, raionul Anenii Noi, a aflat despre infidelitatea soţiei sale, de 35 de ani. Imediat, s-a urcat la volanul automobilul personal şi s-a deplasat la domiciliul amantului. În urma dicuţiei cu acesta, între ei s-a iscat o ceartă, care a trecut în bătaie. Bănuitul, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu mîinile şi cu un borcan din sticlă pe diferite părţi ale corpului, inclusiv în regiunea capului. Cînd bărbatul nu mai putea opune rezistenţă, bănuitul, cu un cuţit, l-a tăiat în regiunea testiculelor. În rezultatul maltratării, acesta a decedat pe loc.
Suspectul şi-a recunoscut vina. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar dacă în instanţă va fi demonstrată vinovăţia, bărbatul riscă pînă la 20 de ani de puşcărie.
Sursa: ACTUALITĂŢI.MD