Culmea crizei din Grecia. Semafoarele merg doar pe culoarea roşie

Şofatul la Atena a devenit mai complicat ca de obicei, după ce din cauza crizei semafoarele au ajuns să funcţioneze doar pe culoarea roşie, relatează AFP.

Când se apropie de un semafor, şoferii greci trebuie să decidă dacă acesta nu funcţionează din cauza lipsei serviciilor de întreţinere sau dacă este pe culoarea verde, doar că nu se aprinde. În cele mai multe cazuri, culoarea roşie a semaforului este singura care funcţionează.

În aceeaşi situaţie se află şi pietonii, care în tradiţia sistemului de circulaţie din Grecia şi aşa sunt ignoraţi de şoferi.

Începând cu luna octombrie, îngrijirea semafoarelor a fost transferată de la Departamentul de Transporturi la Prefectura Atenei, fără însă să fie alocate şi fonduri la noua instituţie care le gestionează. Fondurile sunt îngheţate în Grecia.

Prefectura a fost nevoită să deblocheze o linie de credit de 10 milioane de euro, pentru a înlocui mobilierul urban din centrul Atenei, distrus de demonstraţiile din februarie şi de intemperiile din martie.

Totodată, operatorul de energie electrică DEI a acuzat statul, încă din luna ianuarie, că este sufocat financiar, pentru că nu i se mai achită facturile pentru curentul consumat de semafoare. Nota de plată este de 51 de milioane de euro şi datează din 1998, deşi operatorul susţine că a câştigat 32 de procese împotriva statului.

Grecia are una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii rutiere din Europa, din cauza infrastructurii şi a modului de a conduce al şoferului.

      Articole recomandate