Compania aviatică de low-cost FlyDubai anunţă că va deschide din toamnă primele curse de la Chişinău. În scurt timp, pe piaţa moldovenească ar putea intra şi cunoscuta companie Air Arabia.
Potrivit adevărul.ro, compania low-cost a Emiratului Dubai, FlyDubai, planifică să opereze din această toamnă şi în Republica Moldova. Şefii de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor au avut recent o întrevedere cu Andrea Catto, managerul comercial al FlyDubai pentru Europa, iar în curând va fi semnat un acord bilateral privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite.
Documentul va oferi baza juridică pentru operarea zborurilor regulate spre Chişinău de către compania desemnată de către Emiratele Arabe Unite.
Astfel de curînd, moldovenii vor putea exploara țările arabe, mult mai simplu și mult mai comod datorită tratativelor care au început și care vor oferi noi avantaje moldovenilor dornici să se aventureze.