A făcut 10 ani, dar n-o uităm pentru melodia „Ghiţă”. Cleopatra Stratan a revenit în România şi e pusă pe fapte mari! Micuţa solistă lansează un nou album, are concerte şi începe promovarea brand-ului de rechizite care-i poartă numele. Mai mult, artista sfidează criza şi cere pentru un spectacol în care cântă trei piese 5.000 €.
Cleopatra Stratan (10 ani) este pusă pe făcut bani şi asta după o pauză de trei ani în care n-a susţinut nici măcar un concert.
Primul spectacol pe care îl va susţine în România este cel de mâine, de la Sala Palatului, de la 19.00, când îşi va lansa noul album „Melodii pentru copii”.
Şi chiar dacă de trei ani, cât timp a locuit la Chişinău, nu a cântat la nici un spectacol, Cleopatra nu va face nici o repetiţie. Mai mult, micuţa solistă nu lasă la preţ pentru concerte, chiar dacă este criză financiară.
Astfel că, pentru un spectacol în care interpretează trei piese, Cleo „încasează” nici mai mult, nici mai puţin de 5.000 de euro, iar pentru o singură melodie ia în jur de 3.000 de euro, conform unor surse din anturajul lui Pavel Stratan.
„Cleopatra n-a cântat trei ani, din 2009. N-a avut nici un concert, cât am stat la Chişinău. Acum, de când ne-am întors în România, are primul spectacol la 1 iunie la Sala Palatului, unde îşi promovează albumul «Melodii pentru copii».
Nu facem niciodată repetiţii, doar înainte de concert, la proba de sunet. După aceea, Cleo va promova şi brand-ul cu rechizitele şcolare”, a declarat Pavel Stratan, pentru click.ro.
Cleopatra este primul copil care a primit de câteva ori recunoaşterea celor de la Cartea Recordurilor pentru cel mai tânar talent, pentru că a avut un hit timp de şase săptămâni pe primul loc în ţară şi a primit un onorariu de 10.000 de euro, pentru a cânta piesa “Ghiţă”, în anul 2007, la Piatra Neamţ.