Chisinau: Orizont 2020 – programul UE a fost lansat

proiect

Programul Cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene, intitulat „Orizont 2020”, a fost lansat la Chișinău, grație parteneriatului cu Academia de Științe a Moldovei.

Este vorba despre un proiect care urmeaza sa se desfasoare pe o durata de sapte ani si pentru care a fost alocat un buget de circa 80 de miliarde de euro, relateaza IPN.

Prin această asociere dorim să consolidăm integrarea comunităţii ştiinţifice în spaţiul european de cercetare şi, într-un final, să contribuim la integrarea Republicii Moldova în UE, a declarat academicianul Gheorghe Duca, presedintele Comitetului National de asociere la acest program, potrivit sursei citate.

Obiectivul initiativei este de a impulsiona cercetarea in sectorul industrial, stimulandu-se concomitent, excelenta bazei stiintifice pe Batranul Continent, in vederea consolidarii durabilitatii, prosperitatii si bunastarii pe termen lung in Europa.

In cadrul programului Orizont 2020, cercetatorii isi vor putea prezenta propunerile de proiecte in sectorul tehnologiilor futuriste si al sistemelor moderne de fabricatie si de prelucrare.

Mai mult decat atat: de finantari consistente in cadrul aceluiasi program, se vor bucura si initiativele constructive din ambientul intreprinderilor mici si mijlocii, sanatatii, securitatii alimentare, agriculturii si altor sectoare, precizeaza sursa.

Roxana Iorgulescu

      Articole recomandate