O echipă de cercetători clujeni de la Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) au creat sângele artificial ce a fost testat deja pe şoareci.
apropo.roO reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni, testele preliminare pe şoareci având rezultate încurajatoare, scrie apropo.ro.
O echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj, condusă de conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, face, de şase ani, cercetări de laborator pentru a produce sânge artificial, util în cazul unor intervenţii chirurgicale în care se pierde mult sânge sau în cazul accidentelor.
Silaghi-Dumitrescu a declarat, luni, că specialiştii clujeni au reuşit să creeze o reţetă de sânge artificial – care nu are culoarea roşie, ci poate deveni chiar incolor -, iar testele preliminare pe şoareci au rezultate încurajatoare.
Soluţia conţine apă, săruri şi o proteină – hemeritrina, extrasă din viermii marini, iar în unele preparate se adaugă albumina, o altă proteină, ca agent de protecţie faţă de agenţii de stres.
„Eu aştept ca testele pe animale să poată să dea rezultate concludente într-un an sau doi, dincolo de asta deja nu mai ţine de cercetare, ci de autorizaţii. Testele pe oameni sunt un subiect foarte delicat, trebuie nişte autorizaţii foarte serioase şi reprezintă un risc enorm„, a menţionat dr. Radu Silaghi-Dumitrescu.
