Aerul sărbătoresc îi şade bine moldoveanului. Atât de bine, încât talentul naţiunii noastre de a sărbători câte ceva pe mai tot parcursul anului, s-a transformat treptat, într-o veritabilă artă.
Aşa se face că plaiurile noastre se pot mândri la scară internaţională, cu o performanţă demnă de toată stima: în fiecare an, în Republica Moldova, sunt organizate peste 20 de festivaluri şi un numar de-a dreptul incontrolabil de consursuri, evenimente culturale, târguri şi manifestări similare, care se bucură de o audienţă de peste 9 milioane de persoane.
Mândri de tradiţiile lor şi de bogatul tezaur cultural local, moldovenii ştiu să împletească în mod desăvârşit, frumuseţea meşteşugurilor, datinile şi valorile folcloristice proprii, cu valul de inspiraţie modernistă în materie de evenimente.
Astfel, în ultimii ani, peisajul sărbătoresc găzduit în ţara noastră, s-a îmbogăţit din ce în ce mai mult, pe firmament apărând mereu noi tipuri de evenimente anuale, ambientate în cadrul specific festivalurilor culinare, muzicale, istorice, fashioniste, filmografice sau ancorate în cele mai variate domenii de activitate, de la designul interior şi până la tehnologie, grădinărit sau turism.
Porţi larg deschise sărbătorii
Teren fertil pentru manifestări culturale şi cu caracter de divertisment, Moldova noastră deschide larg porţile tuturor celor ce doresc să sărbătorească alături de populaţia locală, recoltele bogate, vinul bun, marţişorul, portul popular, datinile, muzica şi dansul, deopotrivă.
Turiştii vin de pretutindeni – unii atraşi de bucatele îmbietoare, alţii curioşi să afle cum se confecţionează cojoacele, cum se pictează pe sticlă, cât de abili sunt olarii noştri sau pur şi simplu se simt fascinaţi de tendinţele noi care-şi fac simţită prezenţa în acest context, de la inovaţii în universul modei şi până la improvizaţiile de jazz sau festivalurile dedicate evenimentelor istorice.
Anul acesta, de pildă, ţara noastră se prezintă drept unul din cele mai bogate meleaguri în evenimente de acest gen, atrăgând vizitatori de pe toate meridianele, la manifestări de succes, precum festivalul internaţional „Marţişor”, festivalul „Ethno-Jazz”, festivalul de operă şi balet „Invită Maria Bieşu”, Festivalul Vinului, Festivalul Medieval, IaMania, Gustar, festivalul internaţional de film documentar „Cronograf”, Festivalul Etno-Balcanic şi multe alte asemenea evenimente.
Perspective şi potenţial
Fenomenul pare să se înscrie pe o curbă ascendentă, mai cu seamă în condiţiile în care, pe harta Moldovei se vor încadra curând o serie de noi municipii – oraşe al căror statut va fi schimbat, potrivit unui proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova – Orhei, Cahul, Soroca, Ungheni, Edineţ şi Hânceşti.
Aceste centre, odată devenite municipii, alături de Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Tighina şi Comrat, vor beneficia aşadar de bugete mai mari, în vederea dezvoltării vieţii economice, sociale şi culturale locale, ceea ce va contribui, treptat, la organizarea de noi evenimente şi manifestări generatoare de fluxuri de vizitatori externi.
Iată, în cele ce urmează, câteva caracteristici ale celor mai așteptate festivaluri din Moldova , organizate cu multă dăruire pe teritoriul ţării noastre:
Festivalul Internaţional „Marţişor”
Este unul din evenimentele muzicale cele mai îndrăgite din Republica Moldova, asigurând participarea a numeroşi artişti, sosiţi din zeci de ţări, în cadrul unor spectacole muzicale de toate genurile, susţinute atât la Chişinău, cât şi în alte centre culturale ale ţării.
Anul acesta, la început de primavară, ţara noastră a găzduit cea de-a 48-a ediţie a manifestării, ce s-a bucurat de participarea unor prestigioşi artişti locali şi de peste hotare, care au demonstrat, prin evoluţiile lor, calitatea indiscutabilă a acestui eveniment cultural, menit să armoniezeze arta muzicală cu emoţiile publicului de pretutindeni.
Festivalul Internaţional „Marţişor” constituie o veritabilă sărbătoare a muzicii şi a primăverii, care încântă iubitorii genului, aducând în prim-plan dragostea şi pasiunea naţiunii noastre pentru artă, cultură şi viaţă, deopotrivă.
Festivalul „Ethno-Jazz”
Evenimentul reprezintă un prilej de delectare pe ritm de jazz, în cadrul unor spectacole devenite emblematice pentru acest gen de muzică la nivel local, reunind artişti şi grupuri muzicale din lumea întreagă.
Este perioada în care Chişinăul se transformă aşadar, într-un veritabil ambasador al jazz-ului, propunând o nouă formă de comunicare între reprezentanţii diferitelor culturi, sub forma celor mai inovatoare proiecte muzicale de jazz, care nu ezită să experimenteze utilizarea unor instrumente din cele mai inedite, de la cele exotice, până la cele antice sau preistorice.
Manifestarea promovează toleranţa şi libertatea personalităţii deopotrivă, desfăşurându-se sub semnul valorilor etice ale societăţii multiculturale.
Festivalul de operă şi balet „Invită Maria Bieşu”
Fondatoarea şi gazda acestui prestigios eveniment cultural este distinsa noastră interpretă de operă, Maria Bieşu – neobosită promotoare a muzicii clasice, operei şi baletului, la nivel internaţional.
Festivalul a fost inaugurat în septembrie 1990, bucurându-se de un succes răsunător, la fiecare din ediţiile sale – de-a lungul anilor, coordonatele manifestării s-au extins, diversificând genurile şi devenind treptat, unul din simbolurile culturii în Republica Moldova, graţie căruia, Chişinăul se înscrie pe lista capitalelor muzicii de operă din Europa.
Festivalul Medieval
Anul acesta, manifestarea a debutat la Chişinău, în perioada 31 mai – 1 iunie, bucurându-se de un succes care anunţă noi ediţii interesante, pentru anii ce vor urma.
Obectivul manifestării este acela de a încânta publicul cu costumele, obiceiurile şi tradiţiile din epoca medievală, aducând în prim-plan aspecte istorice marcante, graţie unor spectacole inedite, cu armuri, jocuri, dansuri şi concursuri specifice.
Nu lipsesc din program turnirurile, târgurile de artizanat, artificiile şi bucatele preparate după reţetele de odinioară, servite în blide de ceramică şi acompaniate cu vin roşu, din ulcele de lut.
IaMania
Şi această manifestare face parte din categoria noilor tendinţe sărbătoreşti de pe meleagurile noastre, promovând cu succes implementarea caracteristicilor portului popular local, în peisajul modernist al universului modei, la scară internaţională.
Ia noastră tradiţională este protagonista evenimentului, dar se bucură de companie pe masură, graţie accesoriilor asortate, pornind de la obiectele de podoabă şi continuând cu eşarfe, poşete sau articole de încălţăminte, create special pentru a se armoniza cu design-ul specific.
Gustar
Aproape că nu mai are nevoie de prezentare – Festivalul Gustar este organizat în fiecare an, în incinta rezervaţiei Orheiul Vechi, constituind un eveniment cultural reprezentativ pentru Moldova.
Manifestarea reprezintă un format autohton de promovare a muzicii, reunind numeroşi artişti internaţionali, care atrag o audienţă de peste 10 mii de spectatori, la fiecare ediţie.
Două zile de experienţă muzicală inedită, în compania unor solişti şi formaţii de excepţie, libertate, iarbă verde şi spectacol de calitate – iată secretele care asigură succesul Festivalului Gustar, an după an, spre sfârşitul verii.
Festivalul internaţional de film documentar „Cronograf”
Este organizat anual în ţara noastră, la iniţiativa unui grup de tineri cineaşti, care au avut inspiraţia de a lansa manifestarea în anul 2001, bucurându-se cu fiecare ediţie, de tot mai multe aprecieri din partea publicului şi criticilor, deopotrivă.
În prezent, la festival se înscriu cineaşti şi realizatori de filme documentare din lumea întreagă, manifestarea incluzând în program şi mese rotunde, conferinţe şi alte activităţi corelate, menite să favorizeze schimburile de experienţă în acest domeniu, spre deliciul amatorilor genului.
Festivalul Etno Balcanic
Evenimentul, organizat în incinta Complexului Cultural VATRA, reuneşte concerte, dansuri, spectacole şi expozitii tipice culturii etno-balcanice, într-un cadru pitoresc şi rustic, decorat cu elemente tradiţionale.
Nu lipsesc din program târgurile, expoziţiile obiectelor de artizanat, prezentările de costume populare şi elementele de gastronomie tradiţională, condimentate cu cele mai delicioase ingrediente.
Muzica, dansurile, ţuica şi gulaşul, atrag publicul amator de sărbătoare şi voie bună, pentru a petrece momente de neuitat, într-un spaţiu dedicat exclusiv spectacolului de calitate.
Festivalul Vinului
Se desfasoară de peste un deceniu la Chişinău, sub semnul voiei bune, belşugului şi tradiţiilor populare ale moldovenilor – prilej de degustare a unor bucate delicioase, acompaniate de vinul bun, a cărui reputaţie a depăşit de multă vreme graniţele ţării.
Oaspeţi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, sosesc anual în capitală, la început de octombrie, pentru a se bucura de sărbătoarea licorii noastre tradiţionale, formând cozi interminabile la standurile de vânzare a vinurilor.
Horele încinse în pieţe şi spectacolele de muzică populară, precum şi sarmalele şi frigăruile, constituie principalele ingrediente ale acestei îndragite manifestări, organizate la sfârşitul sezonului de cules al strugurilor.
Patrimoniul cultural local şi aromele noi ale societăţii moderne, dinamice şi aflată în continuă transformare, îşi pun tot mai mult amprenta pe procesele de dezvoltare a sectorului turistic din Republica Moldova, iar festivalurile organizate anual în ţara noastră, tind să ocupe un loc din ce în ce mai privilegiat în preferinţele publicului larg, interesat să cunoască potenţialul specific moldovenesc în acest context.