Toate ideile uluitoare selectate de Inc.com au o trăsătură în comun: curajul. Probabil că aceste idei nu vor fi puse în aplicare anul acesta, poate nici în următorul deceniu, dar sunt idei care merită urmărite.
1. O imprimantă laser pentru ADN
Ideea: Cambrian Genomics, cu sediul în San Francisco încearcă să creeze prima imprimantă cu laser pentru ADN din lume. În loc să imprime cerneală, gadgetul va “scoate” un cod genetic. Procesul tradiţional de sintetizare a ADN-ului este costisitor şi predispus la erori. Imprimanta Cambrian va produce rezultate precise, mult mai repede şi, teoretic, mult mai ieftin, imediat ce tehnologia în sine va ajunge pe piaţă.
Cambrian, care este un produs al Universităţii Singularity (o instituţie academică non-profit), se află încă pe “modul invizibil”, astfel că se cunosc foarte puţine despre procesul concret al imprimantei. Dar, proiectul a obţinut finanţare de la Founders Den.
Faptul uimitor: Deoarece imprimanta ar putea reduce în mod semnificativ timpul şi costul necesar pentru producerea de ADN sintetic, cercetătorii vor putea să genereze cantităţi masive de ADN. Rezultatul final ar putea însemna tot mai multe progrese în tratamentele medicale personalizate, şi chiar crearea de noi organisme.
2. Un program care gândeşte la fel ca un creier uman
Ideea: Dacă vrei să înveţi un calculator să imite modul de funcţionare a creierului, de unde începi? Start-up-ul Vicarious, cu sediul în Union City, California, începe de la ochi: construieşte un program care poate “vedea” şi poate “înţelege” lumea din jur. Primul produs al companiei se numeşte Reţeaua Recursivă Corticală, care este proiectat pentru a recunoaşte obiecte, persoane şi locuri, la fel cum face şi creierul uman. Compania susţine că antrenează Reţeaua Corticală să mimeze modul în care funcţionează cortexul vizual primar la oameni.
Start-up-ul a strâns 15 milioane de dolari din donaţii şi finanţări, printre care Good Ventures, Founders Fund şi co-fondatorul Facebook, Dustin Moskowitz.
Faptul uimitor: Acest program nu foloseşte acelaşi algoritm vechi de recunoaştere facială comercializat de companii precum Like.com. În schimb, Vicarious combină datele vizuale cu recunoaşterea pixelilor pentru a crea o înţelegere matematică a unui obiect, asemănător cu modul în care neuronii din creierul uman realizează aceleaşi conexiuni vizuale.
Co-fondatorul Scott Phoenix, a spus într-un interviu recent că “un sistem funcţional de percepere vizuală ar fi cu adevărat revoluţionar”. Cât de revoluţionar? Ei bine, sistemul ar putea fi capabil să scaneze farfuria şi să raporteze exact câte calorii sunt în mâncarea ta sau chiar să recunoască tumorile canceroase din corpul unui pacient.
3. Drone medicale care livrează la cerere
Ideea: Atunci când eroina Katniss Everdeen este înţepată de o albină în filmul “Jocurile Foamei”, o dronă minusculă îi aduce în mijlocul pădurii medicamentul de care are nevoie. Ideea nu este chiar atât de deplasată pe cât s-ar crede: Matternet dezvoltă o dronă fără pilot care poate transporta medicamente, vaccinuri şi mostre de sânge, care să cântărească între 900 de grame şi 1,8 kilograme.
Obiectivul start-up-ului cu sediul în Palo Alto este să ajute oamenii care locuiesc în zone greu accesibile, oferindu-le o posibilitatea de a avea acces la proviziile medicale indispensabile. Matternet plănuieşte să testeze dronele în Republica Dominicană, la sfârşitul anului acesta.
Faptul uimitor: Potrivit comapniei, aproape un miliard de oameni nu reuşesc să primească ajutor medical “din cauza locului în care trăiesc”. Momentan, dimensiunea dronelor Matternet (platforma are un diametru de 90 de centimetri şi dispune de patru rotoare) limitează cantitatea de ajutoare care se poate transporta, dar, într-un final compania va reuşi să dezvolte vehicule fără pilot care să poată transporta provizii mai grele şi chiar oameni.
4. Vedere cu raze X
Ideea: Detectorul de mişcare tipic, cu senzori cu infra-roşu are anumite puncte slabe: trebuie curăţat, este sensibil la schimbările de temperatură şi la praf, şi nu funcţionează dacă este obstrucţionat sau este implementat în spaţii de dimensiuni mari. Compania Xandem, cu sediul în Salt Lake City, a dezvoltat un nou tip de tehnologie care, nu numai că rezolvă aceste probleme, dar are şi puteri de super-erou: poate “vedea” prin pereţi.
Co-fondatorii Joey Wilson şi Neal Patwari au câştigat mai multe premii de inovaţie în statul Utah, prin intermediul cărora au reuşit să finanţeze activitatea start-up-ului, încă de la început. Xandem şi-a lansat primul produs în aprilie, cu ajutorul investitorului Ryan Smith.
Factorul uimitor: Intruşii nu au cum să păcălească acest sistem. Nu există un loc unde să se poată ascunde de aceşti “spioni” mici, de dimensiunea unor carduri, deoarece aceştia pot fi încorporaţi în pereţi, grinzi şi mobilă. Tehnologia poate fi utilizată în casele oamenilor sau în clădirile comerciale, dar Xandem susţine că sistemul este suficient de sensibil pentru a proteja chiar şi clădirile guvernamentale, care necesită cel mai ridicat grad de securitate.
5. Pastile digitale care îţi analizează sănătatea
Ideea: Cum afli dacă medicamentele tale chiar te ajută? O modalitate prin care poţi afla răspunsul la această întrebare este să te uiţi în interiorul corpului.
Firma Proteus a dezvoltat un senzor mic, care poate fi înghiţit şi care îţi permite să faci exact acest lucru. Nu există fire sau baterii, iar senzorul, care a primit aprobarea din partea FDA în iulie, este alimentat în totalitate de lichidele stomacale. Un plasture de unică folosinţă purtat pe corp captează informaţiile furnizate de senzor şi apoi le transmite direct pe dispozitivul mobil, fie al tău, fie al doctorului.
Factorul uimitor: Senzorul Proteus este singurul care funcţionează doar pe bază de lichide corporale. Co-fondatorul şi directorul executiv Andrew Thompson spune că ideea cea mai importantă a proiectului companiei Proteus este aceea că tehnologia poate ajuta pacienţii să ceară tratament preventiv. “Avem nevoie să înlocuim actualul sistem medical bolnav, cu unul sănătos”, spune Thompson.