Cel mai tânar milionar moldovean are doar 22 de ani

Administratia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nu divulga numele persoanei si sursa unor astfel de venituri. Potrivit unor surse este o domnisoara.

Să ai venituri anuale mai mari de un milion de lei la doar 22 de ani este un lucru destul de neobișnuit, în măsura în care majoritatea tinerilor care au această vârstă abia dacă termină facultatea şi reușesc să-și găsească un loc de muncă.

Este cazul unui cetăţean al Republicii Moldova care în anul trecut a avut asemenea venituri. Şefii de la Fisc nu divulgă numele acesteia.

Potrivit administraţiei Inspectoratului Fiscal de Stat, pentru anul 2010 au declarat venituri mai mari de un milion de lei 105 de cetăţeni, în descreştere cu 37, faţă de anul 2009.
Totodată, din cei 142 de milionari înregistraţi în anul 2009, în listă au rămas doar 60. Statisticile Inspectoratului Fiscal de Stat arată însă că în anul 2008, numărul milionarilor moldoveni a ajuns la 178, cu 144 mai mult decât în 2004.
Datele pentru anul 2011, încă nu au fost totalizate.

În acelaşi timp, începând cu anul 2012 Fiscul va aplica metode şi sursele indirecte de estimare şi depistare a veniturilor persoanelor, care ar putea scoate la iveală mai mulţi milionari, a anunţat Gheorghe Cojocari, şeful adjunct al Serviciului Fiscal de Stat.

      Articole recomandate