Se spune că esențele prețioase se păstrează în sticluțe mici, tocmai pentru a sublinia valoarea acestora în raport cu dimensiunile vasului contenitor, dar tot la fel de mici sunt și recipientele de păstrat otrăvuri.
Așadar, reflectați bine înainte să judecați o persoană după înfățișare și apreciați la justa sa valoare, cantitatea de bune intenții și cea de venin, care se amestecă în „recipientul” său.
Căci nimeni nu este perfect, iar asta nu este neapărat un lucru rău: veninul, în catități mici, poate constitui chiar un beneficiu în anumite circumstanțe.
E bine știut de pildă, că înțepătura unei albine este destul de dureroasă, dar specialiștii susțin că micuța cantitate de venin injectat în acest mod, constituie un optim remediu natural împotriva durerilor reumatice.
Interesant este însă faptul că omul înghite zilnic otrăvuri, în mod mai mult sau mai puțin inconștient, fără ca organismul său să înregistreze transformări negative, ba dimpotrivă.
Puține persoane știu de pildă, că nicotina nu se regăsește numai în tutun, ci și într-o mare varietate de alimente, pe care le consumăm cu o frecvență considerabilă: roșii, ardei gras, vinete sau conopidă.
Un studiu elaborat recent de către un grup de oameni de știință americani, dezvăluie faptul că un consum echilibrat al legumelor din familia Solanaceae enumerate mai sus, conținând mici cantități de nicotină, protejează organismul de Parkinson.
Pe de altă parte, omul prezintă capacitatea de a deveni imun la anumite tipuri de substanțe veninoase: toxinele de natură proteică, provenite de la mușcăturile anumitor șerpi, sau chiar de la o serie de plante, care au de regulă, un efect letal, pot fi neutralizate, dacă se administrează treptat mici cantități de venin, astfel încât sistemul imunitar este stimulat să producă anticorpi.
Efectele pe care substanțele otrăvitoare îl au asupra organismului, sunt studiate din vremuri mult mai îndepărtate decât s-ar crede: grecii utilizau în vechime, săgeți cu vârfuri înmuiate în otrăvuri mortale și obișnuiau să transforme sursele de apă ale inamicilor, în arme ucigătoare, otrăvindu-le cu plante toxice.
Asta în timp ce romanii lansau asupra trupelor inamice, vase de teracotă, conținând șerpri și scorpioni din cei mai veninoși.
Chiar și armele chimice din zilele noastre, se bazează de multe ori, pe formulele „rafinate” ale unor rețete descoperite în antichitate.
Mai vechi sau mai noi, otrăvurile continuă să „pigmenteze” viața omului, transformându-se deseori în element-cheie pentru dramatismul a numeroase capodopere literare, semnate de mari maeștrii ai condeiului, precum William Shakespeare, Stendhal, Honorè de Balzac, Alexandre Dumas și mulți alții.
Fără îndoială, această ultimă formulă culturală, este cea pe care cu toții o preferăm ororilor provocate de utilizarea armelor chimice în viața reală.
Roxana Iorgulescu
