Caravana talentelor din România a ajuns în Chișinău. Sute de moldoveni talentați sunt gata să impresioneze jurații celui mai grandios show de talente.
Peste 500 de participanți din Republica Moldova și Ucraina s-au strîns dimineața la preselecțiile de la Hotel Codru. Costumați tradițional sau cît mai colorat, ca să fie siguri că atrag atenția, concurenții s-au prezentat cu numere de acrobație, echilibristică, balet, teatru de papuși, dar și cu reprezentații cu specific local sau exotic, cum ar fi dansurile populare, țigănești, sud americane și orientale, informează stirileprotv.ro.
„De-a lungul edițiilor noastre, au venit foarte mulți din aceasta zonă și am zis să venim în întâmpinarea lor, să venim aici, să-i luăm pe toți, să ne bucurăm cu ei”, a spus Pavel Bartos, unul din prezentatorii emisiunii. „Oamenii sunt foarte primitori și foarte frumosș, sunt foarte deschiși„, zice Smiley.
Concurenții aleși în urma preselecțiilor vor intra în cursa pentru marele premiu de 120.000 de euro, dar și pentru premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro.
În ziua de sâmbătă și duminică, 21 și 22 septembrie, în intervalul 12.00-19.00 urmează o altă preselecție la Teatrul de Operă și Balet. Intrarea este liberă pentru toți.