Când ești strigat în limba japoneză

La una din ore, o profesoară de clasele primare și-a întrebat elevii:
-Copii, cine vrea să fie director la o fabrică de  bomboane?
La care, toți elevii au ridicat mâna, cu excepția unuia. S-a gândit profa că ăla mic n-a auzit întrebarea…că așa-s copiii, mai neatenți. S-a adresat din nou, cu aceeași întrebare. Spre uimirea ei, rezultatul a rămas neschimbat – același elev cu același refuz.
-Măi, tu de ce nu vrei să fii director la o fabrică de bomboane?
-Doamna profesoară, eu cred că nu sunt pregătit pentru așa post mare.

 

Limba japoneză trebuie învățată de 3 ori, în mod repetat. Mai întâi se învață vorbirea ei, apoi se studiază scrierea și abia în ultima fază – lectura ei. După fiecare etapă de școlarizare, trebuie să știi a scrie și a citi un anumit număr de simboluri. Dacă știi să o vorbești, nu înseamnă că știi să o scrii, iar dacă vezi niște semne – nu înseamnă că poți să le citești (un simbol reprezintă un cuvânt, iar fiecare linie din acel simbol e o silabă, astfel trebuie să cunoști ordinea de citire a acelui cuvânt). Astfel, cineva cu studii de economist, nu va ști să citească noțiuni de fizică și invers.

Acest principiu izbește dureros în imaginea țării noastre.
La noi copiii sunt ridicați în dregătorii înalte și nu cugetă la gradul de nepotrivire dintre capacitățile pe care le posedă și responsabilitățile care le sunt încredințate.
Incompetența stă pe tron și lingușitorii îi flutură frunze de palmier.
Inginerii devin economiști, juriștii se fac jurnaliști, filologii vorbesc urât, profesorii nu au nicio plăcere să lucreze cu copiii, medicii au rău de sânge și de salariu, șoferii nu cunosc regulile, patrioții își urăsc țara și cetățenii, etc.

Puțini sunt cei care se autoapreciază obiectiv; care nu-și aleg domenii de activitate pentru care nu simt nicio chemare/plăcere; care refuză o ofertă din simplul motiv că nu sunt pregătiți pentru ea; care investesc în mod continuu în personalitatea lor, mizând pe o potențială mare ocazie a vieții; care își asumă responsabilitățile pentru ceea ce fac, oferind garanții sigure; puțini rămân cei nemanipulați și liberi.

Ar trebui să MULȚUMIM pentru locurile disponibile la facultățile care ne „cheamă”, pentru colegii de clasă în prezența cărora ne simțim bine, pentru prietenii care ne apreciază obiectiv, pentru cei care-și fac meseria cu dedicare, pentru oamenii de încredere de la care putem învăța, pentru ei…pentru toți.

      Articole recomandate