„Ciudat, dar la micul dejun nu am simţit nimic, absolut nimic.Poate că am mâncat bine. Sau poate pentru că eram sigur că ea se va întoarce până seara. La cină am vărsat cafea peste mine, lăsând o pată mare pe tricoul meu preferat. Dar nu m-a deranjat, dimpotrivă, eu știam că atunci când ajung acasă ea va spăla tricoul.
Deschizând uşa, în apartament era întuneric, iar pe frigider nu erau cheile ei. Nu era mirosul de cină și o cană de ceai stătea neterminată la locul său. Apartamentul nu a fost niciodată atât de gol. Pentru prima dată stăteam în prag fără să vreau să intru.
A treia noapte nu am putut dormi normal. Patul părea prea mare si inconfortabil. Dimineața m-am trezit vrând să o trezesc cu un sărut, ca din nou să nu dorm inspirând respirațiile ei. Cu frenezie căutam cu mâna, încercând să dau de umerii ei. De mâinile și degetele ei calde. Goliciune. Perna ei era ca niciodată rece.
O săptămână mai târziu, mi-am amintit de existența lui Dumnezeu, pentru care nu aveam niciodată timp. Să simți respirația în spatele tău și în fiecare zi să te grăbeşti acasă de la locul de muncă. Sentimentl ce era atât de sărăcăcios înainte și nu avea preț acum. În acest moment. Insuportabil. Singurătate. Frică.
Este o pată pe camaşă și mândria de mărimea apartamentului ia dimensiunea petei. Sună soneria. Iar după uşă e ea – de la fraze banale la replici.
Când s-a întors, nu i-am mai dat drumul.
Niciodată.”
Preţuieşte fiecare clipă. Recunoaşte că ai greşit. După, să schimbi lucrurile.
Sursa traducerii: top.thepo.st
